Boala Parkinson ar putea fi detectată prin modul în care respirăm

9 noiembrie 2022, 11:12

Relația dintre această boală și respirație a fost observată încă de acum două secole de James Parkinson. Astfel, cercetătorii declară că s-au simțit motivați să exploreze varianta în care boala poate fi detectată prin felul în care respirăm în repaus complet. În baza studiilor anterioare, ei susțin că simptomele respiratorii se manifestă cu ani înainte de cele motorii, ceea ce înseamnă că suflul nostru poate juca un rol important în identificarea bolii din timp.

Diagnosticul Parkinson se face de obicei prin evaluarea simptomelor legate în principal de funcția motrică, cum ar fi tremorul și rigiditatea. Însă, aceste simptome apar într-u stadiu avansat al bolii. Prin urmare, există o nevoie urgentă de noi biomarkeri de diagnostic, în special pentru cei care pot detecta boala cât mai devreme.

În ultimii ani, cercetătorii au studiat diferite metode pentru indetificarea bolii Parkinson. Au luat în calcul examinarea lichidului cefalorahidian – lichidul ce înconjoară creierul și măduva spinării – ca metodă de detectare. Însă, această abordare este destul de invazivă și costisitoare. Necesită acces la centre medicale specializate, care impiedică testarea regulată ce ar putea duce la depistarea precoce a bolii sau la monitorizarea continuă a progresiei acesteia.

Noul dispozitiv a fost testat pe aproape 8000 de oameni, dintre care o zecime aveau boala Parkinson. Modelul folosește o rețea neuronală, adică un set de algoritmi care imită creierul uman. Dispozitivul este proiectat să emită semnale radio și să analizeze reflexiile din jurul lui pentru a obține semnalele de respirație a unei persoane.

Au existat două moduri prin care semnalele au fost extrase în timpul somnului. Unul printr-o centură plasată în jurul pieptului, iar cealaltă printr-un dispozitiv wireless instalat pe perete. Astfel, semnalele sunt apoi trimise rețelei neuronale, care va evalua prezența bolii Parkinson fără a necesita interacțiunea cu pacientul.

Odată ce o persoană este diagnosticată cu Parkinson, dispozitivul este capabil să evalueze severitatea bolii și să urmărească progresia acesteia în timp. Liderul cercetării susține că acest studiu poate fi un declanșator important pentru dezvoltarea de noi terapii. Este un progres imens care poate susține tratemente și metode noi… nu numai de identificare a bolii, cât și de a menține sub control această afecțiune.

Un articol de Maria Chiriță

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite