Blocul Naţional Sindical, ce reprezintă peste 250 de mii de angajaţi din diverse sectoare, a decis să se alăture manifestaţiilor societăţii civile şi să facă un mare miting, în Capitală. BNS va cere Guvernului să renunţe la transferul contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi. În schimb, CNSLR Frăţia tocmai a semnat un protocol cu Guvernul. Continuă, totuşi, să strângă semnături pentru greva generală.
Liderii Blocului Naţional Sindical au decis să aducă mii de oameni la un miting în Piaţa Victoriei, pe 12 decembrie, după ce protestele în lanţ din mai multe oraşe n-au convins Guvernul să renunţe la revoluţia fiscală.
BNS a avertizat că transferul contribuţiilor sociale exclusiv la angajaţi va bulversa ţara. Şi că mulţi din sectorul privat vor primi mai puţini bani în mână, fiindcă patronii nu pot fi obligaţi să majoreze salariile brute.
Cei de la BNS au calculat că şi mulţi bugetari vor fi afectaţi fiindcă vor ajunge să primească salariul minim. Ei cer şi modificarea legii dialogului social, astfel încât salariaţii să fie protejaţi prin contracte colective şi să poată face mai uşor grevă.
Până la miting, sindicaliştii au decis să iasă în stradă şi la protestele societăţii civile legate de legile justiţiei.
Liderii altei mari confederaţii, CNSLR Frăţia, au făcut însă pace cu Guvernul. Au semnat şi un protocol, să urmărească împreună dacă salariile brute vor fi majorate în aşa fel încât nimeni să nu piardă, inclusiv la privat. În 15 zile, vor avea şi un regulament. Cazurile cu probleme ar urma să fie raportate prefecţilor şi la ITM.
Între timp, cei de la Frăţia continuă să strângă semnături pentru greva generală. Au deja peste 70 de mii. Aşteaptă să vadă însă cât vor fi salariile nete pentru ianuarie.
Celelalte mari confederaţii sindicale i-au cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţele controversate. Şi patronatele contestă deciziile guvernului.