Blocaj pentru caravana care a salvat vieți. Imunopedia, care învăța medicii să depisteze bolile autoimune, în conflict cu Colegiul Medicilor

2 martie 2019, 20:51

O boală autoimună era cât pe ce să o răpună pe fetiţa din imagini. Sistemul său imunitar îi atacă muşchii, pielea şi organele interne. În doar o lună de la primul semn, nu se mai mişca şi nu mai vedea. A ajuns însă la timp la un specialist.

Alina Libiță, mama unei fete cu dermatomiozită juvenilă: „Din fericire, am avut parte de un medic care fusese la o conferinţă la care fuseseră prezentate bolile autoimune la copii. Lucrul ăsta a fost cel care a şi salvat-o”.

Altă fetiţă cu aceeaşi boală s-a stins fiindcă a ajuns prea târziu la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului din Bucureşti. Specialiştii de aici au înfiinţat Asociaţia Imunopedia, pentru preveni astfel de cazuri. Mulţi copii sunt trimişi din doctor în doctor, înghit o grămadă de antibiotice care nu-i ajută, iar părinţii plătesc sume exorbitante pentru analize inutile.

Dr. Alexis Cochino, președintele Asociației Imunopedia, imunolog și alergolog pediatru: „Sunt boli care există, dar nu sunt recunoscute ca atare. Şi copiii fac complicaţii şi se spune: a murit de pneumonie, fără să se ştie, fără să se gândească ce era în spatele pneumoniei”.

În facultate şi la majoritatea programelor de rezidenţiat, nu sunt studiate bolile autoimune. De aceea, experţii de la Imunopedia au pornit o caravană de informare pentru medici din toată țara. De anul acesta, Colegiul Medicilor nu le-a mai reînnoit acreditarea ca furnizori de educaţie medicală.

Dr. Alexis Cochino, președintele Asociației Imunopedia, imunolog și alergolog pediatru: „Nu înţeleg, când noi facem asta pe timpul nostru, lipsim de lângă familiile noastre, pe bani adunaţi de noi, pe ştiinţa noastră, pe efortul nostru, pentru copiii ăştia, ei se opun”.

Regulile s-au schimbat din august.

Furnizorul de cursuri la care medicii primesc punctele necesare pentru a-şi păstra dreptul de practică trebuie să aibă în statut, ca obiect principal de activitate, educaţia medicală permanentă. Şi medici care sunt cadre didactice. Iar scopul Asociaţiei Imunopedia este sprijinirea copiilor cu boli autoimune, pentru a le fi asigurat dreptul la asistenţă medicală. Aşa a fost motivat refuzul.

Este invocată şi semantica unor termeni din statutul asociaţiei, care include susţinerea unor activităţi de educaţie medicală continuă pentru medici şi asistente medicale şi organizarea de activităţi de educaţie medicală continuă.

Dr. Călin Bumbuluț, vicepreședintele Colegiului Medicilor din România: „Noi ne referim în decizie la organizarea, furnizarea evenimentelor, iar în statutul organizaţiei sunt prevăzute susţinerea acestor activităţi prin deplasări la manifestări ştiinţifice. Organizarea unor activităţi este diferită de furnizarea în sine a activităţii”.

Asociaţia a contestat refuzul acreditării şi a făcut primul pas spre instanţa de judecată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă