Blinken: China își accelerează planurile de anexare a Taiwanului

Armata Chinei
Armata Chinei
19 octombrie 2022, 12:12

Guvernul chinez a decis că status quo-ul nu mai este acceptabil, a adăugat Blinken, referindu-se la exercițiile militare la scară largă ale Chinei după vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților din SUA.

Partidul Comunist Chinez (PCC) consideră Taiwan drept o provincie rebelă și, într-un discurs de duminică, președintele Xi a refuzat să excludă folosirea forței pentru a unifica insula cu continentul.

Blinken, principalul diplomat al Americii, a spus că SUA își vor onora angajamentele de ajuta apărarea Taiwanului în cazul unei invazii. El nu a spus dacă SUA vor trimite trupe, respectând politica de lungă durată a „ambiguității strategice”.

Vorbind la un eveniment la Universitatea Stanford, marți, cu Condoleezza Rice, fostul secretar de stat, Blinken a spus că Beijingul va folosi constrângerea și eventual forța pentru a realiza unificarea, dacă metodele diplomatice nu vor funcționa.

„Aceasta este ceea ce perturbă profund status quo-ul și creează tensiuni extraordinare”, a spus el. „În loc să rămânem cu status quo-ul care a fost stabilit într-un mod pozitiv (…) Beijingul este hotărât să urmărească reunificarea într-un timp mult mai rapid.”

Anul acesta, Armata Populară de Eliberare a Chinei a organizat cele mai mari exerciții militare de până acum în apropiere de Taiwan, trăgând rachete balistice în proximitatea insulei și desfășurând zeci de avioane de luptă și nave de război ca răspuns la vizita lui Pelosi.

În timpul discursului său de deschidere a congresului PCC de duminică, Xi a spus că „roțile istorice ale unității și reîntineririi naționale se învârt mai departe”, adăugând: „Unificarea completă a patriei trebuie să fie realizată și cu siguranță poate fi realizată”.

Referitor la Taiwan, el a spus: „Vom insista să depunem eforturi pentru perspectiva unificării pașnice cu cea mai mare sinceritate și depunând eforturi maxime… Dar nu vom promite niciodată să renunțăm la utilizarea forței și ne rezervăm opțiunea de a lua toate măsurile necesare.”

Guvernul taiwanez a respins imediat comentariile lui Xi, repetând că este un stat suveran care „nu a făcut niciodată parte din Republica Populară Chineză”.

În timpul discuției, Blinken a spus că pacea în strâmtoarea Taiwan nu este o preocupare doar pentru SUA, ci pentru întreaga lume, deoarece rămâne una dintre cele mai aglomerate căi maritime de pe glob. „Cantitatea de trafic comercial care trece prin strâmtori în fiecare zi, și are un impact asupra economiilor din întreaga lume, este enormă”, a spus el. „Dacă aceasta ar fi perturbată ca urmare a unei crize, țările din întreaga lume ar avea de suferit”.

El a adăugat: „În cazul semiconductorilor, dacă producția taiwaneză ar fi întreruptă ca urmare a unei crize, am avea o criză economică în întreaga lume”.

Washingtonul rămâne „în mod fundamental angajat” în politica unei singure Chine, prin care guvernul SUA recunoaște Republica Populară Chineză, dar nu și suveranitatea Beijingului asupra Taiwanului. „În centrul acestui lucru a fost angajamentul de a rezolva aceste diferențe în mod pașnic”, a subliniat Blinken.

El și-a exprimat speranța că Beijingul va reveni la căi pașnice și că „nu încearcă să forțeze lucrurile prin constrângere și, chiar mai rău, prin forță.”

Răspunzând la discursul lui Blinken, Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, a acuzat Washingtonul că și-a modificat propria abordare față de Taiwan, citând exemple precum vizita lui Pelosi și vânzările recente de arme către Taipei.

„Rezolvarea pașnică a problemei Taiwanului nu poate coexista cu separatismul din Taiwan”, a spus Wang.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă