Black Box, Cutia Neagră, noua metodă de spart bancomate, a speriat toată Europa

19 mai 2017, 22:02

Infractorii îşi plănuiesc foarte bine fiecare mişcare pentru că, atunci când ajung în dreptul bancomatului vizat, trebuie să se mişte cât mai repede pentru a nu fi depistaţi de oamenii legii. Conform acestora, noua metodă presupune spargerea carcasei ATM-ului în zona tastaturii, pentru ca apoi să se realizeze, printr-un laptop, conexiunea la sistemul de operare al aparatului.

Cel mai probabil, cu ajutorul calculatorului, sistemul este virusat, iar bancomatul golit instantaneu. Infractorii au maximum 3 minute să adune banii.

Poliţiştii spun că ar fi vorba de adevărate reţele criminale structurate ierarhic.

Viruşii sunt dezvoltaţi de hackeri în funcţie de tipul de bancomat. Şi fiecare costă în jur de 5000 de euro.

Experţii Europol spun că românii, ruşii, moldovenii şi ucrainenii s-au specializat în atacuri de tip Cutie Neagră.

Până acum, 5 conaţionali au fost reţinuţi în diverse state europene.

Deşi au fost făcute 27 de reţineri în toată Europa, poliţiştii nu au reuşit să prindă niciun lider de reţea.

Anul trecut, poliţiştii de la noi au prins doi cetăţeni ruşi care, în câteva ore, au furat 60 de mii de euro din bancomatele din Capitală prin metoda Black Box.

În Europa, din 2015 până acum, pierderile cumulate în urma atacurilor asupra bancomatelor au ajuns la 330 de milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite