Biserica Sfânta Vineri Herasca din București a fost sfințită. Lăcașul de cult a fost demolat acum 32 de ani

O biserică, demolată acum 32 de ani din ordinul Elenei Ceauşescu, a fost reconstruită din temelii. E vorba despre Sfânta Vineri Herasca din București, renumită printre credincioşi pentru icoana făcătoare de minuni a Sfintei Parascheva, căreia, în popor, i se spune şi Sfânta Vineri.

11 Noiembrie 2018, 14:04 (actualizat 11 Noiembrie 2018, 14:40) |
Biserica Sfânta Vineri, sfințită
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Vechea Biserică Sfânta Vineri a fost construită în secolul al XVI-lea pe proprietăţi ale Hereştilor şi Năstureilor.

A fost grav afectată de cutremurul din 1977 şi timp de opt ani a fost in lucrări de restaurare.

Dar în 1987 Elena Ceauşescu a ordonat demolarea bisericii pentru a face loc unui bloc.

Întâi a fost dărâmată casa parohială, apoi restul.

Credincioşii s-au adunat într-un număr impresionant în faţa bisericii, dar buldozerele nu s-au oprit.

Oamenii au reuşit să salveze astfel o parte din obictele de cult.

Noua biserică este ridicată la 150 de metri de fostul lăcaş. Piatra de temelie a fost pusă în 2008.

Şi uşile sunt ale bisericii vechi.

În noul lăcaş are un loc special şi icoana Sfintei Parascheva, făcătoare de minuni.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 8°C
IASI 0°C 3°C
CLUJ 2°C 6°C
CONSTANTA 8°C 12°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 3°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI