Biserica de pe trotuar din Constanța este pe punctul de a fi demolată. Lăcașul de cult nu are autorizație

Biserica de pe trotuar
Biserica de pe trotuar
15 februarie 2022, 21:23

Lăcășul de cult de pe Bulevardul Tomis din Constanța a fost construit fără autorizație. Astfel că în decembrie anul trecut instanța a decis că trebuie demolat.

Reprezentanții bisericii nu au ținut cont până acum de decizie, iar termenul dat se apropie de final.

Primarul Constanței i-a trimis Arhiepiscopului Tomisului o scrisoare deschisă, în care i-a reamintit că instanța a dat o decizie definitivă de desființare a construcției și i-a transmis ferm că punerea în aplicare a deciziei se va produce mai devreme sau mai târziu.

În scrisoare e menționat și faptul că instanța autorizează Primăria să desființeze lăcășul de cult, dacă termenul dat, de 90 de zile, nu va fi respectat. Enoriașii nu sunt de acord ca biserica să fie demolată.

Contactați de jurnaliștii TVR, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului nu au oferit până acum niciun punct de vedere referitor la situația bisericii de pe trotuar, așa cum i se spune în oraș.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă