Birourile externe de turism vor fi reînfiinţate. Misiunea angajaţilor: să-i convingă pe străini să vină în vacanţă în România

17 septembrie 2018, 22:48

Noile birouri de promovare externă a României vor funcţiona în cu totul alte condiţii faţă de până acum.

Fiecare birou de turism din străinătate va avea câte doi angajaţi care vor fi ataşaţi în turism.

Mandatul lor va fi limitat, de numai patru ani, ca să se evite situaţii ca aceea când şefii birourilor îmbătrâneau la post, peste hotare, chiar dacă aveau sau nu rezultate.

Momentan nu au fost stabilite ţările în care vor funcţiona aceste 20 de birouri noi. Dar, până anul trecut, am avut reprezentanțe în Statele Unite, Austria, Rusia, Germania, Franţa, Italia, Polonia şi Anglia.

Ministrul Turismului spune că vrea trei birouri în China, de unde anual pleacă 120 de milioane de turişti, dar prea puţini ajung la noi.

Anul trecut, cele opt reprezentanţe externe de turism ale României au fost închise, după ce Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave în modul cum erau cheltuiţi banii alocaţi pentru promovarea României.

O dată cu cele 20 de birouri externe vor fi înfiinţate şi cinci noi reprezentanţe teritoriale interne, la București, Suceava, Harghita, Sibiu şi Bistrița-Năsăud.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă