Bill Gates intenţionează să investească 2 miliarde de dolari în proiecte pentru prevenirea schimbarilor climatice

Fondatorul Microsoft Bill Gates intenţionează să investească 2 miliarde de dolari în proiecte şi start-up-uri în următorii cinci ani pentru a preveni schimbările climatice, relatează dpa.

 

15 Februarie 2021, 09:24 (actualizat 15 Februarie 2021, 09:44) |
Bill Gates

Inovaţiile sunt necesare pentru a preveni un dezastru climatic, a afirmat Bill Gates în declaraţii publicate luni în cotidianul de afaceri german Handelsblatt. Acest lucru nu este imposibil, însă va fi foarte dificil, a adăugat el.

Gates a cerut, de asemenea, o creştere de cinci ori a investiţiilor guvernamentale în cercetarea energiei curate şi a altor inovaţii climatice din întreaga lume în următorul deceniu.

Antreprenorul şi filantropul estimează că va fi nevoie de cel puţin 110 miliarde de dolari anual pentru cercetare.

În noua sa carte, "Cum să eviţi un dezastru climatic", Gates cere ca emisiile de CO2 să fie eliminate complet până în 2050 pentru a se evita pagube economice şi de mediu enorme.

El susţine că omul trebuie să schimbe economia fizică într-un ritm nemaivăzut până acum. În plus, crede că taxele pe CO2, tranzacţionarea certificatelor verzi şi energiile alternative, precum energia solară şi eoliană, sunt indispensabile.

Sursa Agerpres

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 14°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 12°C 13°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 12°C 16°C
BRASOV 12°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI