Bill și Melinda Gates divorțează după o căsnicie de 27 de ani

4 mai 2021, 07:43

În postarea de pe Twitter în care Bill și Melinda Gates își anunță divorțul, cei doi afirmă că, după ce s-au gândit mult și au depus eforturi pentru relația dintre ei, au luat decizia de a pune capăt căsniciei.

Bill Gates, 65 de ani și Melinda Gates, 56 de ani, sunt împreună din anii ’80, când ea s-a angajat la Microsoft.

Sunt căsătoriți de 27 de ani și au 3 copii.

Melinda Gates: „Urma să ne căsătorim şi, după prima noastră călătorie în Africa, în vacanţă, ne plimbam pe plajă şi ne-am promis încă de-atunci să dăm înapoi societăţii mare parte din banii pe care ni i-ar fi adus Microsoft„.

Bill Gates este printre cei mai bogați oameni din lume, cu o avere estimată la 124 de miliarde de dolari.

Implicarea sa în acțiuni filantropice de mare anvergură, în programe de sănătate mondială și de mediu a stârnit nenumărate controverse.

Bill și Melinda Gates se vor ocupa în continuare împreună de toate aceste proiecte. Dar nu ca soț și soție.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă