”Biletul climatic” pentru toate mijloacele de transport în comun, valabil un an de zile în Austria

Autoritățile austriece vor să dea un nou impuls unui serviciu prin care speră să reducă poluarea și să încurajeze oamenii să folosească mai mult transportul în comun: așa-numitul „bilet climatic". Este un fel de abonament anual care există de câțiva ani, dar n-a prins la public, în ciuda unui entuziasm inițial.

19 Septembrie 2023, 12:59 (actualizat 19 Septembrie 2023, 13:23) Știrile TVR |

„Klimaticket" face direct apel la conștiința civică a austriecilor: pe site-ul oficial este descris că „mai mult decât un abonament; o cale prin care putem împreună să contribuim la atingerea obiectivelor stabilite de Acordul Climatic de la Paris".

În Europa Occidentală, despre acest tratat din 2015 se vorbește mult, este unul dintre documentele fundamentale asupra schimbărilor climatice și ce ar trebui să facă omenirea să le contracareze. Astfel, Austria a răspuns chemării prin introducerea, acum câțiva ani, a unui serviciu anual pentru toate mijloacele de transport în comun, publice și private, de la tramvaie și autobuze până la trenuri, valabil regional, inter-regional și național.

KlimaTicket e o soluție minunată. Circul foarte des pe ruta Linz-Viena. Normal că este și mai eficient că timp, trenul este mult mai rapid, a explicat o călătoare.

Locuiesc în Austria de Jos și fac naveta la serviciu doar cu trenul, apoi folosesc tichetul climatic doar în Vienapentru alte mijloace de transport, precum autobuzul sau tramvaiul, a dăugat un austriac.

Totuși, tichetul climatic nu e pentru toată lumea. Deși rețeaua de transport în comun e foarte bine pusă la punct, mulți au încă nevoie de mașini.

Nu pot să-mi imaginez ce-am face, ca familie, fără mașină. Și mă mai gândesc la zonele rurale, oamenii vor mai avea nevoie de mașini o vreme, a spus o austriacă.

Numai 3% dintre austrieci folosesc biletul climatic. Un motiv ar putea fi prețul: între 820 și 1200 de euro anual, în funcție de categorie. Ar însemna undeva în jur de 3 euro pe zi - mult mai ieftin decât abonamentele convenționale și categoric mult mai ieftin decât benzina sau motorina. Dar pentru mulți, este mai simplu să combine mașina personală cu transportul în comun - așa că preferă să-și cumpere călătoriile când au nevoie de ele.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 25°C
IASI 20°C 21°C
CLUJ 21°C 20°C
CONSTANTA 27°C 23°C
CRAIOVA 28°C 24°C
BRASOV 21°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI