Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur au fost puse în vânzare

Cerbul de Aur continuă tradiţia recitalurilor susţinute de nume importante ale muzicii internaţionale.

24 Iulie 2018, 13:12 (actualizat 24 Iulie 2018, 17:09) |
Artisti de top la Cerbul de Aur
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

La 50 de ani de la prima ediţiei, Televiziunea Română a pregătit pentru spectatorii din Piaţa Sfatului şi telespectatorilor din faţa micilor ecrane un Festival cu numeroase concerte ale artiştilor români şi străini de top.

Cerbul de Aur 2018 - o ediţie aniversară pe a cărui scenă vor urca cei care ne-au cucerit cu hituri precum "You're Beautiful" sau "Goodbye My Lover" ori "This Is The Life", adică britanicul James Blunt şi solista din Scoţia Amy Macdonald. Dar nu numai! Afişul Festivalului internaţional organizat de TVR este ţinut şi de artişti de pe primele locuri la Eurovision Song Contest: câştigătoarea marelui trofeu Gigliola Cinquetti (1964) şi cipriota Eleni Foureira, ocupanta locului secund în 2018.

Celebrul violonist şi compozitor Edvin Marton, apreciat pentru stilul său unic de a îmbina muzica clasică cu pop-rock-ul, va fi, de asemenea, prezent la Festivalul de anul acesta.

Veştile bune nu se opresc aici, organizatorii promit încă un artist de top pe scena Festivalului.

Recitalurile, programate pe întreaga perioadă a festivalului - 29 august – 2 septembrie, vor fi momente de respiro pentru concurenţii înscrişi în Concursul Internaţional de interpretare Cerbul de Aur. În acest an, în competiţia pentru Marele Trofeu vor intra 18 concurenţi (detalii, AICI)

Pentru cele cinci zile ale Festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete – Club Cerbul de Aur, VIP, Categoria 1, Categoria 2 şi Categoria 3 şi abonamente -, cu preţuri pornind de la suma de 50 de lei. Acestea sunt disponibile pe site-ul Eventim.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

În anul Centenarului României şi semicentenarului festivalului, Cerbul de Aur va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi recitaluri ale invitaţilor speciali. Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

BILETELE PENTRU CERBUL DE AUR
Club Cerbul de Aur: 240 de lei
VIP:  90 de lei
Categoria 1:  150 de lei
Categoria 2:  110 lei
Categoria 3:   50 de lei

ABONAMENTE PENTRU CERBUL DE AUR
Club Cerbul de Aur: 510 lei
VIP: 410 lei
Categoria 1: 320 de lei
Categoria 2: 240 de lei
Categoria 3: 180 de lei

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 33°C 34°C
IASI 34°C 32°C
CLUJ 31°C 31°C
CONSTANTA 28°C 29°C
CRAIOVA 33°C 33°C
BRASOV 30°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 August 2018, 05:54
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-08-2018
Deschidere: 8185.49
Maxim: 8242.26
Mimim: 8183.19
Variatie: 0.6%
TLV
2.37
0%
TGN
349.50
2.33%
SNP
0.33
1.38%
FP
0.88
0.23%
SNG
32.60
0.15%
BRD
14.12
0.57%
SIF5
2.15
2.12%
DIGI
27.70
0.71%
EL
10.36
1.76%
SIF4
0.75
0%
ARHIVĂ ȘTIRI