Biletele pentru Euro 2020, scoase la vânzare. Se pot cumpăra numai online, de pe platforma www.euro2020.com/tickets

13 iunie 2019, 19:33

UEFA EURO 2020 va debuta pe 12 iunie 2020 și se va desfășura în 12 orașe europene, printre care și București.

Până pe 12 iulie, se pot achiziționa bilete la toate cele 51 de meciuri ale turneului final de anul viitor. Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor, însemnând că mai mulți suporteri, ca niciodată, vor beneficia de șansa de a trăi pe viu această experiență.

În prima ora de la deschidere au fost înregistrate peste 300.000 de cereri. Acestea se pot cumpăra exclusiv online de pe platforma www.euro2020.com/tickets.

„Procedura este în felul următor. Oamenii se preînscriu, își aleg opțiunea de bilete. În funcție de numărul de solicitări se va face o selecție, de fapt o loterie a biletelor, iar în luna august se vor anunța câștigătorii, urmând să se facă plata. Cu puțin timp înainte de turneul final vor fi alocate biletele”, spune Alexandru Cândea, manager ticketing.

UEFA spune a ținut cont de puterea de cumpărare mai mică din Azerbaidjan, Ungaria și România, astfel încât biletele sunt mai ieftine cu 40% la Baku, Budapesta și București decât în țările occidentale.

Biletele pentru partidele de pe Arena Națională din București vor costa: la peluze 30 euro, colțurile stadionului 75 euro și la tribunele 1 și 2, 125 euro.

Bucureștiului va găzdui pe Arena Națională 4 meciuri. 3 în grupa C și o optime de finală. În cazul calificării, Naționala României va juca aici cel puțin 2 meciuri.

 

 

 

O a două perioadă de vânzare de bilete va fi programată în decembrie 2019, pentru suporterii echipelor calificate la turneul final.

 

 

 

Ediția Euro de anul viitor, cu numărul 60 este anunțată că fiind una specială, de celebrare a EURO, și va avea o desfășurare fără precedent. „LIVE IT. FOR REAL” este sloganul menit să inspire și să încurajeze suporterii să vizioneze meciurile live de pe stadion.

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Ucraina completează grupa României la EURO 2024, după ce a învins Islanda