Bilanţul epidemic a ajuns la 8.165 de morţi în Italia, cu 662 mai mulți decât ieri. Sunt 80.539 de cazuri de coronavirus

Bilanţ în Italia
Bilanţ în Italia
26 martie 2020, 20:24

Serviciul de Protecţie Civilă a anunţat joi seară că bilanţul epidemic este de 8.165 de morţi în Italia, iar numărul total de cazuri de coronavirus a ajuns la 80.539, informează publicaţiile La Repubblica şi La Stampa.

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 4.492 de noi cazuri confirmate (în creştere faţă de 3.491 anunţate marţi) şi 662 de morţi (în scădere faţă de 683, în intervalul precedent), a comunicat Serviciul italian de Protecţie Civilă.

Până acum s-au vindecat 10.361 de persoane, astfel că în prezent există 62.013 persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri se înregistrează în regiunea Lombardia, 34.889 şi 4.861 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 10.816 cazuri şi 1.174 de decese, iar în Veneto sunt 6.935 de cazuri şi 287 de decese.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite