Bilanțul pneumoniei virale cauzate de noul tip de coronavirus a ajuns la 170 de morți în China

30 ianuarie 2020, 12:59

La nivel internațional sunt 104 cazuri. Organizația Mondială a Sănătății are astăzi o ședință extraordinară pe fondul înmulțirii situațiilor de transmitere de la om la om.

Multe firme străine, inclusiv Google și Ikea, și-au închis făbricile și magazinele din China, și cele mai multe companii aeriene și-au anulat zborurile către țara asiatică. Tot mai multe guverne iau măsuri pentru aducerea acasă a propriilor cetățeni.

Uniunea Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civila pentru repatrierea cetățenilor europeni.

Au fost mobilizate două aeronave, iar transportul e finanțat de Comisia Europeană. Separat, Germania pregătește aviația militară pentru o astfel de operațiune.

Iar Italia trimite mâine o aeronavă. Numărul străinilor care pleacă din China e tot mai mare, dar sunt mulți și cei care aleg să rămână.

E o problemă, însă, cu măștile care trebuie purtate obligatoriu în China. La Beijing, de exemplu, o farmacie a fost amendată cu jumătate de milion de dolari, pentru ca le crescuse nejustificat prețul.

Așa a ajuns o mască de 20 de dolari să coste 122. Alte zeci de farmacii au primit amenzi mai mult sau mai puțin usturătoare.

Iar în Shanghai, una a fost închisă pentru că vindea măști sanitare de calitate proastă.  Teorii asupra modului în care a apărut acest nou pericol global sunt tot mai multe.

Inclusiv ca virusul ar fi „scăpat” dintr-un Institut de Virusologie cu sediul chiar în Wuhan, iar autoritățile chineze ar încerca din răsputeri să ascundă acest lucru.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Paranoia lui Xi Jinping transformă China într-o țară izolată

Analiză The Economist: Paranoia lui Xi Jinping transformă China într-o țară izolată