Bilanț COVID-19 în scădere: Sunt 679 de cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore și șase decese. La ATI sunt internate 100 de persoane

Coronavirus. COVID-19. Pandemie
Coronavirus. COVID-19. Pandemie
13 octombrie 2022, 13:11

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 51 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 958, cu 42 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 100 persoane, cu 5 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 100 pacienți internați la ATI, 87 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 51 sunt minori, 50 fiind internați în secții, cu 7 mai puțini față de ziua anterioară și 1 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

În intervalul 12.10.2022 (10:00) – 13.10.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (2 bărbați și 5 femei), un deces fiind raportat anterior intervalului de referință.

Dintre cele 7 decese, 1  a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 4 dintre aceștia erau vaccinați.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.672 teste RT-PCR (1.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 991 la cerere) și 11.785 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.539.335 teste RT-PCR și 11.732.288 teste rapide antigenice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite