BILANȚ COVID ROMÂNIA| Record absolut de infectări – peste 19.000 în ultimele 24 de ore. Au fost raporate 43 de decese

Test COVID-19
Test COVID-19
20 ianuarie 2022, 10:39

De asemenea, au fost raportate  43 decese, dintre care 4 anterioare.

Este un record al numărului infectărilor de la începutul pandemiei în România. Precedentul a fost de 18.863 cazuri, înregistrat pe 19 octombrie 2021.

Recordul anterior datează din 18 octombrie 2021, când în țara noastră s-au înregistrat 18.863 de cazuri.

Cea mai pesimistă predicție a specialiștilor indică faptul că s-ar putea ajunge la 30.000-35.000 de îmbolnăviri zilnice.

Față de vârful valului 4 al pandemiei, acum, în valul 5,  sunt internați de patru ori mai puțini pacienți în spital.

 

Un număr de 19.105 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 2.495 mai mult decât în ziua anterioară, fiind efectuate peste 78.000 de teste, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Este un record al numărului infectărilor de la începutul pandemiei în România. Precedentul a fost de 18.863 cazuri, înregistrat pe 19 octombrie 2021.

Dintre cazurile noi, 2.084 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.281 de teste RT-PCR (14.249 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.032 la cerere) şi 52.659 de teste rapide antigenice.

Până joi, pe teritoriul României, au fost înregistrate 1.964.021 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 25.473 sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.806.581 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.510.947 de teste RT-PCR şi 6.775.520 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.394 de persoane au fost reconfirmate pozitiv cu SARS-CoV-2.

Un număr de 43 de decese – 17 bărbaţi şi 26 femei – la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele: Arad, Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui şi din Bucureşti.

Dintre cele 43 de decese, trei au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria de vârstă 40-49 ani, trei la categoria de vârstă 50-59 ani, opt la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 17 la categoria de vârstă peste 80 ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 43 de decedaţi, 37 au fost nevaccinaţi şi şase vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 ani. Cinci pacienţi vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar un pacient nu prezenta comorbidităţi.

Au fost raportate patru decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Argeş, Bacău şi Bucureşti, unul în luna octombrie 2021, unul în luna noiembrie 2021 şi doi în luna decembrie 2021.

De la începutul pandemiei, 59.428 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 2.726 şi în judeţele Timiş – 1.318, Constanţa – 873, Bihor – 769, Maramureş – 751 şi Cluj – 704, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Valori mari s-au mai înregistrat în judeţele Iaşi – 670, Braşov – 649, Bacău – 621, Suceava – 578 şi Ilfov – 545.

Judeţele cu cele mai puţine cazuri înregistrate sunt Brăila – 49, Mehedinţi – 57 şi Gorj – 63.

Capitala rămâne în zona roşie în ceea ce priveşte rata de infectare cu SARS-CoV-2, având o incidenţă de 7,15 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă (6,69).

Alături de Bucureşti, în zona roşie se află 20 de judeţe; Alba, Arad, Bihor, Botoşani, Bacău, Bistriţa Năsăud, Braşov, Constanţa, Cluj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Sibiu, Satu Mare, Suceava şi Timiş.

Cea mai mare incidenţă este în Cluj (10,58), judeţ urmat de Timiş (8,59), Ilfov (7,58) şi Suceava (7,32).

Potrivit GCS, 10 judeţe se află în zona galbenă şi 11 în zona verde.

Situaţia cazurilor noi de infectare cu SARS-CoV-2 se prezintă astfel:

* Alba – 292
* Arad – 469
* Argeş – 255
* Bacău – 621
* Bihor – 769
* Bistriţa-Năsăud – 195
* Botoşani – 339
* Braşov – 649
* Brăila – 49
* Buzău – 234
* Caraş-Severin – 117
* Călăraşi – 116
* Cluj – 704
* Constanţa – 873
* Covasna – 76
* Dâmboviţa – 206
* Dolj – 435
* Galaţi – 323
* Giurgiu – 117
* Gorj – 63
* Harghita – 192
* Hunedoara – 333
* Ialomiţa – 119
* Iaşi – 670
* Ilfov – 545
* Maramureş – 751
* Mehedinţi – 57
* Mureş – 409
* Neamţ – 444
* Olt – 91
* Prahova – 279
* Satu Mare – 398
* Sălaj – 275
* Sibiu – 350
* Suceava – 578
* Teleorman – 108
* Timiş – 1.318
* Tulcea – 163
* Vaslui – 176
* Vâlcea – 117
* Vrancea – 192
* Bucureşti – 2.726
* cazuri nealocate pe judeţe – 1.833.

Trei oraşe înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, de peste 14 la mia de locuitori, respectiv Cluj-Napoca (Cluj) – 14,7, Predeal (Braşov) – 14,61 şi Rădăuţi (Suceava) – 14,55, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Incidenţă peste 11 la mia de locuitori este în Siret (Suceava) – 12,52, Otopeni (Ilfov) – 11,71, Dej (Cluj) – 11,45, Timişoara (Timiş) – 11,34, Voluntari (Ilfov) – 11,32 şi Salcea (Suceava) – 11,28.

O rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 3 la mia de locuitori se înregistrează în 162 de oraşe.

La nivelul comunelor, cea mai mare incidenţă la mia de locuitori se înregistrează în continuare în Ciurila, judeţul Cluj – 27 (48 de cazuri la o populaţie de 1.778 de persoane).

Incidenţe mari mai sunt în comunele:

* Moşniţa Nouă (Timiş) – 24,63 (362 de cazuri la o populaţie de 14.696 de persoane)

* Dumbrăviţa (Timiş) – 23,72 (444 de cazuri la o populaţie de 18.715 de persoane)

* Dumbrăveni (Suceava) – 17,11 (180 de cazuri la o populaţie de 10.518 de persoane)

* Bosanci (Suceava) – 17,09 (143 de cazuri la o populaţie de 8.366 de persoane)

* Giroc (Timiş) – 16,46 (367 de cazuri la o populaţie de 22.293 de persoane)

* Brodina (Suceava) – 16,43 (66 de cazuri la o populaţie de 4.016 de persoane).

* Ghiroda (Timiş) – 16,3 (140 de cazuri la o populaţie de 8.587 de persoane)

* Ipoteşti (Suceava) – 16,26 (163 de cazuri la o populaţie de 10.025 de persoane).

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.332 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 260.240 lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare, precizează GCS.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite