Bilanț COVID România | Sunt 12.590 de noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, un nou record de infectări. 1.412 pacienţi la ATI, dintre care 20 de copii

Noi cazuri de infectări cu COVID
Noi cazuri de infectări cu COVID
2 octombrie 2021, 12:59

E a treia oară în mai puțin de o săptămână cu cifre fără precedent în pandemie.

Sunt confirmate peste 12 mii de noi infectări într-o singură zi, de cinci ori mai multe faţă de acum trei săptămâni, iar situaţia e tot mai gravă în spitale.

Iar 1.412 bolnavi cu COVID luptă pentru fiecare respiraţie la Terapie Intensivă, de peste două ori şi jumătate mai mulţi decât pe 10 septembrie. Deşi numărul paturilor de ATI a crescut, doar 11 mai erau libere în toată ţara. Niciunul în Bucureşti.

La camerele de gardă vin tot mai mulţi bolnavi care au nevoie de oxigen şi aşteaptă acolo chiar şi zile.

Cu greu se mai găsesc locuri chiar şi în saloanele obişnuite. Iar numărul solicitărilor de transfer spre alte spitale a crescut de 20 de ori în ultima lună.

Şi la Unităţile de Primiri Urgenţe se vede cât e de contagioasă varianta Delta a coronavirusului. Numărul celor care au ajuns acolo aproape că s-a dublat într-o singură săptămână. Din cei aproape 9.500 de oameni înregistraţi la UPU, în ultima săptămână, aproape jumătate au fost confirmaţi cu COVID. Şi e tot mai clar că simpla trecere prin boală nu asigură protecţia pe termen lung.

În fiecare zi creşte şi numărul celor care fac din nou COVID după mai bine de 180 de zile de la trecerea prin boală. Sunt aproape două mii confirmaţi numai până acum. Aproape 200 au aflat că s-au reinfectat numai în ultima zi.

Foarte mulţi dintre cei care au avut COVID, în special forme uşoare sau asimptomatice, au un nivel de anticorpi protectori mic sau chiar zero, explică medicii.

Trei sferturi dintre cei nou confirmaţi sunt însă nevaccinaţi. La fel şi peste 90 la sută dintre cei care s-au stins. Dintre cei 184 care au murit în ultima zi, doar 14 erau vaccinaţi. Iar 11 aveau comorbidităţi grave. Autorităţile tot speră că lumea se va vaccina şi nu se va ajunge la soluţii pentru situaţii de dezastru.

Deja sunt aproape 13 mii de bolnavi cu COVID internaţi. 325 sunt copii – 20 dintre ei, la ATI. Mai sunt însă alţi peste 85 de mii de pacienţi confirmaţi care se tratează acasă sau în izolare instituţională. Experţii se aşteaptă să avem curând peste 20 de mii de cazuri noi pe zi.

–––––––––––––––––––––––––––––

Un număr de 12.590 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate aproximativ 70.000 de teste, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică. Un număr de 12.740 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 345 de copii.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 26.553 de teste RT-PCR (11.613 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 14.940 la cerere) şi 52.429 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 3.090 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Un număr de 12.740 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 345 de copii, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Un număr de 12.740 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 345 de copii, a anunţat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.412 pacienţi, dintre aceştia 20 fiind copii.

Pe teritoriul României, 74.140 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 11.374 se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 62.605 de persoane se află în carantină la domiciliu şi în carantină instituţionalizată sunt 163 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.316 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.034 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Unsprezece paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, sunt libere la nivel naţional, informează sâmbătă GCS.

Potrivit sursei citate, în Bucureşti nu sunt paturi libere la ATI.

În data de 2 octombrie, conform informaţiilor existente în aplicaţia alerte.ms, există 1.417 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 299 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

„Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare. Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, arată sursa citată.

Situaţia paturilor ATI neocupate destinate pacienţilor cu COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2, este următoarea:

* Constanţa – 1.
* Galaţi – 1.
* Mureş – 3.
* Sălaj – 3.
* Tulcea – 3.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă