Bilanț COVID România | 69 de cazuri noi de persoane infectate, din aproape 16 mii de teste efectuate în ultimele 24 de ore

13 iunie 2021, 13:44

Până astăzi, 13 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.726 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.044.237 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 31.834 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.06.2021 (10:00) – 13.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (14 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Constanța, Iași, Mehedinți, Olt și Municipiul București.

21 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 1 deces s-a produs în luna octombrie 2020, 8 în noiembrie 2020, 4 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 4 în martie 2021 și 3 în aprilie 2021, în județele Argeș, Bihor, Olt și Iași.

Dintre cele 30 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria 50-59 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.172. Dintre acestea, 229 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.109.383 de teste RT-PCR și 1.283.203 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.543 de teste RT-PCR (3.361 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.182 la cerere) și 6.311 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.842 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.459 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.515 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 74 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 241 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 12 iunie, 790 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 132.750 de lei.

GCS reamintește cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.544 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

GCS reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.

Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite