Scandal într-un supermarket din Oradea. Un bărbat supărat că imaginea cu el, surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce fură din magazin, este afişată la intrare, a decis să se răzbune.
Individul a dat buzna în supermarket şi a început să rupă pozele, pe care apăreau persoanele care au sustras produse din magazin. Apoi le-a aruncat paznicului în faţă.
Angajatul magazinului l-a scos pe scandalagiu în stradă, însă acesta nu a renunţat. A revenit şi l-a lovit pe paznic, a urmat o încăierare între cei doi.
Bărbatul violent a fost însoţit de mai mulţi complici, care îl încurajau din stradă. O vânzătoare din magazin a intervenit şi a reuşit să aplaneze conflictul.
Nimeni nu a chemat poliţia. Nici angajatul şi nici proprietarului magazinului nu vor depune plângere în acest caz.