Big Brother la munte și la mare. Datele personale ale turiștilor vor fi stocate într-un sistem asigurat de STS

27 august 2017, 17:24

Conform proiectului, toate hotelurile şi pensiunile vor fi obligate să aibă un sistem informatic primit de la stat cu care să colecteze date personale despre turişti. Numele, cetăţenia, codul numeric personal, adresa şi scopul călătoriei ar urma să fie apoi stocate într-o bază de date gestionată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Turiştii spun că măsura nu ar trebui să deranjeze pe nimeni, dacă nu are nimic de ascuns.

Unii hotelieri au instalat deja astfel de sisteme, dinainte ca proiectul să apară.

Sistemul propus de Ministerul Turismului vizează evidenţa furnizorilor, datele statistice şi informaţii despre turişti. Acestea din urmă vor fi gestionate de Poliţia Română. Autorităţile urmăresc, printre altele, descoperirea infracţiunilor, protecţia martorilor, depistarea celor urmăriţi şi a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Reprezentanţii patronatelor din turism spun, însă, că nu au fost consultaţi în elaborarea proiectului.

Proiectul Legii Turismului va sta în dezbatere publică 20 de zile şi ar urma să intre în vigoare peste aproximativ 6 luni.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani