Bibliozaurul, autobuzul transformat de o învăţătoare în bibliotecă

3 mai 2022, 21:01

Mona Vlai este învăţătoare şi predă la clasa întâi în şcoala gimnazială din comuna timişeana Fibiș. Ţine mult la elevii ei: îi numeşte „piticii lui Mona”. Dar are grija şi de ceilalţi peste 150 de copii din şcoală, cărora vrea să le ofere un loc de poveste cu nume nemaiauzit, Bibliozaur. Iar prima poveste este cea a unui autobuz abandonat…

În acest moment, autobuzul se află într-un centru de dezmembrări. Când va ajunge însă în curtea şcolii de la Fibis va fi transformat. Nu va mai avea scaune şi va fi plin cu rafturi cu cărţi de citit şi de colorat, dar şi cu materiale pentru ateliere creative. 21:37

Cei mici au aflat deja de proiect. Abia aşteaptă să vadă minunea în curtea școlii.

Şcoala gimnazială din Fibiş a primit recent o donaţie de aproape o mie de cărţi, dar nu prea pot fi folosite: bibliotecii îi este rezervată doar o cameră de 5 metri pătraţi. Dar când va veni Bibliozaurul, totul va fi altfel.

Amenajarea bibliozaurului costă aproximativ 4.000 de euro. Dar până acum s-a adunat doar un sfert din această sumă. Învăţătoarea Mona Vlai speră ca restul de bani să fie strânși la finalul unei curse de alergare dedicată și acestui proiect.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite