Două noi biblioteci au fost amenajate pentru copiii Centrului "Generaţii", pentru ca ei să poată citi în vacanţă. Sute de părinţi şi copii au donat cărţi, iar campania "Dăruieşte o lume de basm" va continua în mai multe oraşe, în contextul în care multe biblioteci publice şi-au închis porţile în ultimii ani.
Sute de cărţi au fost aduse la Centrul "Generaţii" al Fundaţiei Regale Margareta. Copiii şi voluntarii care vin zilnic aici au un spaţiu de lectură, din care lipseau însă cărţile.
Datorită donaţiilor, au acum două biblioteci.
Centrul oferă servicii sociale de tip "școală după școală" pentru 52 de copii din familii cu posibilități financiare reduse, cu implicarea a 35 de voluntari seniori.
Donaţia de cărţi vine de la mai multe asociaţii, mame bloggerițe şi companii din Bucureşti, în cadrul campaniei "Dăruieşte o lume de basm".
Cei care au cărţi de donat le pot aduce la cele 7 centre ale Asociației "KinetoBebe" şi la grădinițele Butterfly din București.
Ultimele cifre ale Institutului Naţional de Statistică arată că, în România, în 2017, existau mai puțin de 10 mii de biblioteci publice şi private, în scădere cu aproape 40 de procente față de anii ‘90. Şi numărul cititorilor activi s-a redus: în 2000 erau 6 milioane, iar în 2017 doar 3 milioane.
Vestea bună este că Bucureștiul ocupă primul loc: are 285 de mii de cititori activi.