Ancheta legată de atentatul de la Berlin continuă, chiar dacă autorul atacului a fost ucis. Poliţia germană vrea să ştie dacă tunisianul Anis Amri a acţionat singur sau a avut complici.
Anchetatorii vor să reconstituie traseul exact al tunisianului de la Berlin până la Milano.
Toată lumea se întreabă cum a fost posibil ca Amri să fugă din Germania, deşi o Europă întreagă era pe urmele lui.
Sunt tot mai multe critici legate de strategia de securitate după atentat.
Angela Merkel încearcă să recâştige încrederea electoratului şi promite că va trimite acasă un număr mai mare de refugiaţi.
"Vom accelera procedurile de repatriere. Vom creşte numărul persoanelor repatriate", a declarat cancelarul Germaniei.
Adversarii politici o consideră vinovată pentru vieţile curmate în atentat.
Sute de oameni s-au adunat vineri seară la poarta Brandenburg, emblema Berlinului, pentru un omagiu în memoria celor ucişi.
După o serie de mesaje video transmise berlinezilor de staruri din toată lumea, pe scenă au urcat formaţii germane.