Benzina și motorina se scumpesc, deși nu s-a majorat acciza

6 septembrie 2017, 18:14

În ziua în care Guvernul a decis că de la 15 septembrie cresc accizele, preţurile carburanţilor erau stabile de câteva săptămâni.

Două zile mai târziu, preţurile erau deja cu 5 bani pe litru mai mari la aceeaşi benzinărie.

Companiile petroliere nu au oferit, la solicitarea TVR, nicio explicaţie pentru creşterea abruptă de preţuri imediat după anunţul Guvernului. Singurul cu care au comunicat a fost premierul Tudose.

Nici petrolul nu ar putea fi un motiv de scumpire. Cotaţia barilului a fost constantă în ultimele luni. Preţurile carburanţilor sunt monitorizate în această perioadă şi de Consiliul Concurenţei, însă rezultatele vor veni abia spre sfârşitul toamnei. Nu se ştie, însă, cum vor arăta preţurile la pompă, după aplicarea accizei majorate.

România va deveni statul est-european cu cea mai agresivă impozitare a carburanţilor, după majorarea accizei. Conform calculelor făcute de Executiv, preţurile carburanţilor vor creşte până la 1 octombrie cu 38 de bani pe litru.

Consiliul Concurenţei va monitoriza evoluţia preţurilor atât înainte de data de 15 septembrie, cât şi după, pentru a vedea impactul creşterii accizelor asupra preţurilor la pompă, o acţiune similară realizându-se în cazul reducerii TVA la produse alimentare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite