Benjamin Netanyahu, inculpat pentru acte de corupţie. Premierul Israelului denunță o "tentativă de lovitură de stat"

Procurorul general din Israel, Avichai Mandelblit, a anunţat joi seară definitivarea procedurii de inculpare a premierului în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, pentru acte de corupţie, urmând ca acuzaţiile formale să fie transmise instanţei, potrivit Mediafax. Premierul în funcţie al Israelului a respins acuzaţiile care i se aduc de procurori, denunţând o "tentativă de lovitură de stat".

21 Noiembrie 2019, 19:13 (actualizat 21 Noiembrie 2019, 21:31) |
Benjamin Netanyahu

ACTUALIZARE Premierul în funcţie al Israelului a respins acuzaţiile care i se aduc de procurori, denunţând o "tentativă de lovitură de stat".

"Este vorba de o tentativă de lovitură de stat vizând un prim-ministru", a declarat Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul Times of Israel.

"Mi-am dedicat viaţa statului. Am luptat pentru el, am fost rănit şi sunt foarte mândru de acest lucru. Dar aceasta este o zi tristă. Trebuie să fii orb să nu vezi că se întâmplă ceva rău în sistemul nostru judiciar", a adăugat Benjamin Netanyahu.

"Investigaţiile sunt infectate, iar aceasta este una dintre cele mai sensibile perioade politice de la crearea statului nostru. Trebuie să îi investigăm pe anchetatori şi Parchetele judiciare care pregătesc aceste cazuri infectate", a subliniat Netanyahu.

---------------------------------------------------------------------------------

"Decizia procurorului general în cazul premierului a fost luată după analizarea atentă a numeroaselor dubii exprimate de avocaţii acestuia în cursul audierilor desfăşurate la începutul lunii octombrie 2019.

Toate suspiciunile au fost analizate profund, în cadrul procedurii prin care Biroul procurorului general a verificat sute de pagini referitoare la dubiile exprimate la audieri", anunţă Parchetul General din Israel.

Procurorul general Avichai Mandelblit a decis în februarie inculparea premierului Benjamin Netanyahu pentru luare de mită şi abuz de încredere, în trei dosare penale.

Benjamin Netanyahu a fost audiat în octombrie, pentru a-şi prezenta argumentele împotriva inculpării. Acum, procedura de inculpare a fost definitivată, iar acuzaţiile vor fi prezentate formal instanţei judiciare.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 8°C
IASI 9°C 8°C
CLUJ 9°C 3°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 12°C 6°C
BRASOV 9°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI