Belgienii îşi pot primi din nou prietenii în vizită începând de duminică. Rămân totuși câteva restricții

Invitație la masă
Invitație la masă
7 mai 2020, 15:47

O altă regulă este că, până la ridicarea totală a restricţiilor, trebuie să fie aceleaşi 4 persoane primite în vizită.

„Fiecare casă poate primi maximum 4 musafiri, de fiecare dată, trebuie să fie aceleaşi persoane, aveţi grijă, aceşti 4 musafiri pot vizita o singură familie. Este ca un contract de reciprocitate, dacă vreţi. Distanţarea socială trebuie respectată cu musafirii. Şi, dacă aveţi norocul să aveţi o grădină sau o terasă, atunci e mai bine să îi primiţi acolo. În mod evident, vizitele nu sunt permise dacă unul dintre membrii familiei sau unul dintre vizitatori este bolnav”, a declarat premierul Belgiei, Sophie Wilmes.

De săptămâna viitoare, în Belgia se pot redeschide şi cele mai multe magazine, fabrici, întreprinderi.

Barurile, restaurantele şi teatrele rămân închise până la noi ordine, iar competiţiile sportive au fost interzise până la 31 iulie.

Belgia, o ţară cu 11,5 milioane de locuitori, a fost serios lovită de epidemia de coronavirus. Numărul cazurilor confirmate a depăşit 50.000, iar cel al morţilor 8.300.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite