Belgienii deschid cluburi de noapte în camere de hotel

Belgienii au deschis unele localuri și hoteluri. Toată lumea a sărbătorit cum se cuvine, ținând seama, bineînțeles, de restricții. Iar patronii s-au luat la întrecere în inventivitatea de a face față crizei sanitare și dificultăților economice.

12 Iunie 2020, 14:44 |

Cluburile de noapte încă sunt închise în Belgia. Așa că, de voie de nevoie, conceptul a evoluat.

Ora 20 și 30 de minute. O camera de la etajul al 6-lea al unui hotel din Bruxelles. Surpriză! A dispărut patul. Și s-a înființat acolo o discotecă pentru 10 persoane.

De trei luni, camerele hotelului nu au mai găzduit pe nimeni. Așa a apărut ideea de amenajare a unor spații cu altă destinație. Pe o terasă, de exemplu, se poate face o mică petrecere, la care băuturile și mâncarea sunt asigurate de barul și restaurantul hotelului.

Din cele 80 de camere ale hotelului, au putut fi adaptate astfel 50.

În unele se face karaoke, în altele funcționează baruri de noapte în care se întâlnesc prieteni vechi sau se leagă noi prietenii cu oameni întâlniți până acum doar pe rețelele de socializare.

Întâi originalitatea, și abia apoi profitul - aceasta e lozinca noii idei de afaceri din sectorul HORECA belgian.

Încă se jonglează cu realitatea. Rămâne de văzut dacă ideile novatoare vor avea succes.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 18°C
IASI 15°C 18°C
CLUJ 13°C 14°C
CONSTANTA 13°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI