Belarus mută echipament militar şi forţe de securitate pentru "a verifica" răspunsul său la posibile acte teroriste

Belarus intenţionează să mute echipament militar şi forţe de securitate miercuri şi joi, în cadrul a aceea ce Minskul califică drept o "verificare" a răspunsului său la posibile acte de terorism, informează miercuri agenţia de presă BelTA, preluată de Reuters.

07 Decembrie 2022, 11:44 (actualizat 07 Decembrie 2022, 11:52) Știrile TVR |
Armament, tancuri, război

"În timpul acestei perioade, este planificată o mutare de echipament militar şi personal al forţelor naţionale de securitate", a anunţat agenţia de presă belarusă, citând Consiliul de Securitate al Belarus.

"Deplasarea (transportului) cetăţenilor de-a lungul anumitor drumuri şi zone publice va fi restricţionată şi este planificată utilizarea de arme de imitaţie în scop de antrenament", potrivit BelTA.

Nu există deocamdată informaţii despre ce zone din Republica Belarus ar putea fi afectate.

Belarus a declarat că nu va intra în război în ţara vecină Ucraina, însă preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko ordonase mai demult desfăşurarea de trupe baleruse alături de trupe ruseşti lângă frontiera cu Ucraina, invocând ameninţări din partea Kievului şi Occidentului la adresa Belarus.

Belarus şi Rusia fac oficial parte dintr-o "uniune statală" şi sunt aliaţi apropiaţi din punct de vedere economic şi militar, iar Rusia a folosit teritoriul Republicii Belarus ca punct de escală pentru a lansa invazia sa în Ucraina, pe 24 februarie.

Kievul avertizează de luni de zile că Belarus şi Rusia ar putea planifica o incursiune pe la frontiera de nord a Ucrainei.

Săptămâna trecută, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a purtat discuţii cu omologul său belarus Viktor Hrenin despre cooperarea militară dintre cele două ţări.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 2°C 1°C
IASI 1°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 1°C 2°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 0°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI