Beclean, orașul verde. Autorităţile locale folosesc banii europeni pentru proiecte care scad poluarea şi oferă energie din surse regenerabile

26 iunie 2022, 20:47

În Beclean, autoritățile locale au demarat al treilea proiect menit să facă orașul mai verde și mai puțin dependent de sursele de energie convenționale. Din fonduri europene, au cumpărat 100 de biciclete, inclusiv electrice și au amenajat piste care străbat bună parte din oraș. Bicicletele vor putea fi închiriate de localnici și turiști.

Bicicletele au fost testate mai întâi de angajații primăriei, care sunt încurajați să își lase mașinile acasă.

Întregul proiect a costat 5 milioane de euro, bani europeni.  Proiectul cuprinde și stațiile de închirirere și sistemul de taxare.

Luna trecută, spitalul, policlinica și grădinița au fost acoperite cu panouri solare și își asigură o bună parte din energia de care au nevoie. Clădirile au fost mai întâi modernizate și apoi conectate la rețeaua de panouri. Lucrările au fost finanțate tot cu bani europeni.

Orașul Beclean nu a avut transport local în comun până anul trecut, când autoritățile locale au cumpărat autobuze electrice. Acestea transportă pasagerii în oraș, dar și în cele nouã sate din apropiere. În total, 100 de km de rețea de transport public, dezvoltați cu fonduri europene.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite