Bebeluşul unui parlamentar a asistat, din fotoliul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, la dezbateri în Parlamentul Noii Zeelande

Nu este pentru prima dată când Trevor Mallard îşi împarte fotoliul cu un bebeluş.
Nu este pentru prima dată când Trevor Mallard îşi împarte fotoliul cu un bebeluş.
22 august 2019, 12:32

În timp ce politicienii dezbăteau preţurile la combustibil şi strategii de apărare, Mallard l-a legănat în fotoliul de preşedinte al camerei inferioare pe fiul lui Tamati Coffey, politician din cadrul Partidului Laburist, şi al soţului acestuia, Tim Smith, fiu născut de o mamă-surogat în iulie.

„În mod normal, fotoliul preşedintelui este folosit doar de preşedinţii de şedinţă, însă astăzi un VIP a stat pe el împreună cu mine”, a scris Mallard mai târziu într-o postare pe contul său de Twitter, însoţită de o fotografie.

Nu este pentru prima dată când Trevor Mallard, politician laburist şi având şase nepoţi, îşi împarte fotoliul cu un bebeluş. Sugara Heeni a premierului laburist Williow-Jean Prime s-a bucurat de acelaşi tratament în 2017.

Coffey a declarat pentru portalul de ştiri Newshub că „se simte cu adevărat susţinut de colegii din Cameră”. „Bebeluşii reuşesc să calmeze tensiunile din parlament şi cred că avem nevoie de mai mulţi bebeluşi prin preajmă pentru a ne reaminti adevăratul motiv pentru care ne aflăm aici”, a adăugat el.

Mallard a devenit preşedinte al Camerei Reprezentanţilor în 2017 şi de atunci a luat măsuri pentru a face ca Parlamentul Noii Zeelande să devină un loc mai prietenos pentru familii. El a permis prezenţa bebeluşilor în timpul dezbaterilor şi a oferit mai multe facilităţi parlamentarilor care au copii. Un teren de joacă pentru copii, public, va fi deschis mai târziu anul acesta în incinta Parlamentului neozeelandez.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite