Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Bebeluşul regal se va numi George. Prinţul George de Cambridge

Au fost şase monarhi, în istoria Marii Britanii, care au purtat numele de George – de la George I care a urcat pe tron în 1714, până la monarhul care a mai purtat şi numele de Albert. Numele complet este George Alexander Louis, iar cel regal - Alteţa Sa Regală, Prinţul George de Cambridge. Micul prinţ s-a născut luni, la Spitalul Saint Mary's din Londra şi cântăreşte în jur de 3,79 kilograme.

24 Iulie 2013, 18:57 (actualizat 24 Aprilie 2018, 18:35) |
Bebeluşul regal în braţele mamei / FOTO: bbb.co.uk

Ducele şi Ducesa de Cambridge au ales ca primul nume al fiului lor să fie George, a anunţat Kensington Palace, potrivit BBC. Numele complet este George Alexander Louis.

Al treilea moştenitor pe linia tronului se va numi Alteţa Sa Regală, Prinţul George de Cambridge.

George a fost, de altfel, şi numele favorit la bursa pariurilor.

Au fost şase monarhi, în istoria Marii Britanii, care au purtat numele de George – de la George I care a urcat pe tron în 1714, până la monarhul care a mai purtat şi numele de Albert, tatăl actualei Regine Elisabeth.

Copiii regali au, de obicei, nume istorice, care sunt transmise din generaţie în generaţie.

Acesta este un anunţ rapid faţă de cele ale numelor anterioare. Şapte zile au trecut de la naşterea Prinţului William până când acesta a primit un nume, în 1982, iar la Prinţul Charles aşteptarea a durat o lună, în 1948.

Corespondentul BBC Nicholas Witchell, acreditat la Casa Regală a Marii Britanii, a spus că numele de Alexandru a fost preferat de Catherine, iar Louis este cel de-al patrulea nume al lui William: William Arthur Philip Louis.

Louis este posibil să fie şi un tribut adus Lordului Louis Mountbatten, unchiul Ducelui de Edinburgh (soţul Reginei Elisabeta a-II-a) şi ultimul vicerege britanic al Indiei înainte de independenţa din 1947, potrivit BBC. Lordul Mountbatten şi Prinţul Charles au fost foarte apropiaţi. Cunoscut de familia regală ca "unchiul Dickie", el a fost asasinat de IRA în august 1979.

Citeşte cum au fost botezaţi membrii familiei regale britanice.

În acest moment, cuplul regal şi copilul lor se află acasă la familia Middleton, a lui Kate, în Berkshire, după ce au petrecut o noapte la Kensington Palace.

Regina Regina Elisabeta a II-a, şi-a vizitat, miercuri, strănepotul, la Palatul Kensington, reşedinţa prinţului William şi a ducesei de Cambridge, Kate. Vizita Reginei a durat o jumătate de oră. Se crede că Regina i-a dat numele Prinţului George, când l-a vizitat, speculează BBC.

Soţul Reginei, Ducele de Edinburgh, nu şi-a văzut încă strănepotul, pentru că se reface încă după o intervenţie chirurgicală abdominală.

Bebeluşul regal a fost vizitat de bunici încă de luni, înainte să fie externat din maternitate.

Primii care au sosit au fost părinţii ducesei, soţii Carole şi Michael Middleton. La plecare, proaspeţii bunici au spus presei că nepoţelul lor este "absolut frumos" şi că părinţii se descurcă "de minune".

După o oră, au ajuns la maternitatea St. Mary Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla. Prinţul Charles a glumit cu presa, iar după ce şi-a văzut nepotul, a fost întrebat cum arată micul prinţ şi el a răspuns: "Aşteptaţi şi veţi vedea în câteva minute".

Aşteptarea s-a prelungit până când bebeluşul regal a apăruit prima oară în public, purtat în braţe de mama sa, ducesa Kate.

Micul prinţ a fost vizitat şi de unchiul său, Harry, şi de mătuşa Pippa Middleton.

Bebeluşul regal s-a născut luni, la Spitalul Saint Mary's din Londra.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 2°C
IASI 0°C -1°C
CLUJ 2°C 0°C
CONSTANTA 8°C 6°C
CRAIOVA 1°C 4°C
BRASOV 4°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Ianuarie 2019, 03:40
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-01-2019
Deschidere: 7184.84
Maxim: 7316.45
Mimim: 7184.84
Variatie: 0.23%
TLV
1.81
0%
BRD
11.00
0%
FP
0.85
1.66%
SNN
7.92
3.7%
SNG
28.55
0.53%
TGN
333.50
4.35%
SNP
0.31
1.78%
DIGI
25.20
2.57%
CMP
0.96
11.19%
SIF5
2.09
0%
ARHIVĂ ȘTIRI