Acuzaţii grave la Spitalul Municipal din Câmpina. Părinţii unui nou-născut prematur spun că medicii l-au declarat mort pe bebeluşul lor, deşi acesta încă mai respira. Atunci când şi-ar fi dat seama de greşeală, a fost prea târziu pentru micuţ. Medicul neonatolog, implicat în caz, şi-a dat demisia.
Tânăra mamă a născut prematur, dar venise la spital la primele semne de contracții, fusese controlată de un medic și internată. Numai că în cursul nopții nu a mai băgat-o nimeni în seamă, povestește femeia.
Nou-născutul nu murise. Însă medicii și-au dat seama târziu de asta și au pierdut timp prețios până l-au introdus în incubator, acuză mama.
Familia acuză medicii că nu l-au transferat pe nou-născut într-un spital cu dotări mai bune pentru prematuri.
Mama povestește că a primit documente pentru a accepta incinerarea nou-născutului. În stare de șoc, le-a semnat. Trupul micuțului a fost incinerat rapid. În condiţiile în care niciun procuror nu a apucat să investigheze cazul.
Medicul neonatolog implicat în caz şi-a dat demisia, dar ancheta spitalului și a poliției continuă. Trebuie să stabilească clar cine este vinovat pentru decesul și incinerarea copilului şi dacă acesta putea fi salvat.