Bazinul de polo din Arad, închis la trei luni de la inaugurare. Apa inundă încăperile, cazanele de încălzire s-au defectat

9 august 2019, 20:32

Bazinul sportiv din cartierul Subcetate a fost inaugurat cu mare fast, pe 11 mai. La scurt timp, au apărut primele probleme: în loc să se scurgă în țevi, apa inundă încăperile.

Administratorul bazinului, primăria din Arad, a chemat de două ori constructorul să facă reparații. Dar nici acele lucrări nu au durat prea mult. Acum nu mai funcționează nici instalația pentru încălzirea apei. Așa că întregul complex a fost închis.

Pentru ca bazinul să funcționeze din nou, e nevoie de înlocuirea mai multor țevi, de repararea instalației de încălzire a apei și de refacerea băilor și a vestiarelor inundate.

Compania Națională de Investiții a dat asigurări că va remedia orice deficiență în perioada celor trei ani de garanție, însă a avertizat că beneficiarul lucrării trebuie să asigure mentenanța echipamentelor.

Complexul sportiv de polo din Arad ar fi trebuit să fie gata încă din 2013. Finanțarea de la Guvern a fost, însă, blocată mai mult timp, așa că deschiderea bazinului a întârziat peste 5 ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite