Bătut în secția de poliție. Un bărbat acuză oamenii legii că l-au bătut pentru că a intrat în conflict cu fiul unui agent

Un bucureștean reclamă faptul că a fost grav rănit după ce mai mulți polițiști de la Secția 16 l-au bătut pentru că a intrat într-un conflict cu fiul unui polițist. La secție se fac acum verificări interne.

07 Iunie 2018, 12:33 (actualizat 09 Iunie 2018, 10:30) Știrile TVR |
Bătut în secția de poliție / FOTO: stiriletvr

Bărbatul are 29 de ani, este din București, și nu dorește să îi fie dezvăluită identitatea. El susține că în noaptea de 2 spre 3 mai, a intrat într-o altercație cu doi indivizi.

Unul dintre ei a sunat la 112, iar la fața locului au venit mai multi agenți de la Secția 16. Au fost duși la audieri, iar de aici a început calvarul, după cum povestește bărbatul.

Agenții l-au dus în acea noapte la spitalul de psihiatrie Alexandru Obregia, unde a fost internat mai multe zile. Din raportul medico-legal reiese că tânărul avea lovituri pe spate, pe mâini și picioare și în zona feței. Am cerut un punct de vedere oficial de la Poliția Capitalei.

Reprezentanții instituției ne-au transmis ca bărbatul a mai fost implicat în altercații în trecut și este cunoscut cu probleme psihice.

Iar polițiștii de la secția 16 care au intervenit în acea noapte, în urma apelului la 112, sunt anchetați de superiori. Victima vrea acum să depună plângere împotriva lor.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 24°C 18°C
CLUJ 14°C 14°C
CONSTANTA 13°C 17°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 20°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI