Batalionul „Șaman”, unitatea specială ucraineană care a semănat panică în rândul forțelor ruse. „Nu le vine să creadă că am fost acolo”

Foto: NATO
Foto: NATO
27 iunie 2022, 11:52

Misiunea lor, de a distruge infrastructura vitală pentru efortul de război al Kremlinului, a fost unul dintre multele raiduri ascunse în interiorul Rusiei, au declarat pentru The Times de doi dintre ofițerii participanți. Este pentru prima oară când forțele speciale ucrainene recunosc că au mutat războiul pe teritoriul Rusiei.

Țintele exacte sunt clasificate, dar incursiunile echipelor peste graniță ajută la explicarea modului în care rafinăriile de petrol, depozitele de muniție și rețelele de comunicații rusești au fost sabotate în mod misterios.

Sergenții „Frumosul” și „Douăzeci și doi”, ambii în vârstă de 25 de ani, luptă împotriva forțelor președintelui Putin de la debutul primei etape hibride a invaziei sale în Ucraina, în 2014. Inteligenți, articulați și în formă fizică de invidiat, au fost selectați pentru forțele speciale după ani de luptă în unități obișnuite.

„Cele mai interesante misiuni au loc în spatele liniilor inamice. Plantarea de explozibili în spatele liniilor frontului, dincolo de graniță”, a spus „Douăzeci și doi”, detaliind un plan de a semăna confuzie și disidență în rândul inamicului. Acesta le-a cerut jurnaliștilor de la The Times să nu dezvăluie în întregime planul.

„Frumosul” a adăugat: „Rușii nu știu ce s-a întâmplat, nu le vine să creadă că am fost acolo”.

Batalionul „Șaman”

Ambii sunt membri ai batalionului „Șaman”, o poreclă dată Detașamentului 10 al Forțelor Speciale din Ucraina pentru abilitățile sale aproape „supranaturale”. Este brațul de asalt și recunoaștere al serviciilor de informații militare ucrainene. Unitatea este specializată în scufundări, parașutism și alpinism.

Unitatea a luptat alături de trupele britanice și americane în Afganistan, câștigându-și reputația de crème de la crème a forțelor speciale ale Ucrainei.

După declanșarea invaziei, batalionul a fost aruncat imediat în luptă împotriva trupelor Spetsnaz pe aeroportul Antonov din Hostomel, unde parașutiști ruși transportați de elicoptere încercau să asigure o rută de aprovizionare aeriană către coloanele blindate care înaintau spre capitala Ucrainei.

„Am luat poziții în hangare și barăci, angajându-ne într-o luptă de patru ore, până când a trebuit să facem rotații cu unele unități de garda națională”, a spus „Frumosul”. El a descris prima oră a bătăliei ca fiind un haos general. În timp ce armata ucraineană se străduia să-și coordoneze apărarea, eforturile lor în bătălia de pe aeroport au împiedicat Rusia să capete o poziție vitală în afara Kievului.

„Trăgeam de la 5-10 metri”, a povestit „Douăzeci și doi”. „Întotdeauna încercăm să ne ținem strânși, să-l prindem de guler pe inamic, pentru că-n acel moment nu-și poate folosi artileria. Rușii au mult mai multă artilerie decât noi, dar moralul lor este foarte scăzut, nu se pot angaja în lupte unu-la-unu. Este foarte dificil din punct de vedere psihologic să stai într-o luptă în care folosești grenade fragmentare și lansatoare de grenade.”

Dependența Ucrainei de forțele sale speciale a afectat unitățile în sine, a spus „Douăzeci și doi”. Jumătate dintre prietenii săi au fost uciși în ultimele săptămâni, în timp ce lupta pentru regiunea Donbas continuă, Rusia concentrându-și puterea aeriană și artileria superioară pe un segment mic al liniei frontului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite