Bătălia pentru Bahmut, una dintre cele sângeroase lupte din război. The Economist: O înfruntare fără sens

Ca multe locuri din estul Europei, Bahmut poartă cicatricile istoriei. În secolul al XVIII-lea, rebelii cazaci au pus mâna pe oraș și l-au păstrat timp de trei ani. În 1919 a fost disputat în războiul civil rus. În 1942, naziștii au ucis 3.000 de evrei în Artiomovsk, așa cum era cunoscut atunci orașul. Și a alunecat pentru scurt timp în mâinile separatiștilor când Rusia a pus la cale războiul din estul Ucrainei, în 2014, înainte de a fi fost recucerit. Acum, ultima bătălie pentru Bahmut se transformă într-una dintre cele mai sângeroase lupte ale actualului război actual.

Ofensivele ucrainene de la Harkov, în septembrie, și Herson, de luna trecută, au pus Rusia în defensivă de-a lungul vastei linii de front. Excepție este Bahmut, împreună cu Avdiivka, la sud. Practic toată puterea ofensivă de care mai dispune Rusia – și nu este mult – a fost aruncat în oraș din august. Inițial, pentru că ancorează capătul sudic al unei linii defensive care protejează orașele mai mari Sloviansk și Kramatorsk. Dar atacurile par acum să fie animate mai mult de încăpățânare decât de strategie. Chiar înainte de război, populația orașului nu depășea cu mult 70.000 de locuitori.

Ofensiva a fost condusă de Grupul Wagner, cu mercenari, și susținută de forța aeriană, artilerie copioasă și valuri de infanterie nefericită, întărită în ultimele săptămâni de trupele retrase din Herson și de oameni proaspăt mobilizați. Armata regulată luptă în timpul zilei. Unitățile Wagner, mai bine finanțate și echipate cu cele mai noi tancuri, ies noaptea. Forțele aeriene de elită li s-au alăturat. Cu toate acestea, liniile frontului cu greu s-au clintit.

La începutul lunii decembrie, Rusia a capturat trei sate (Kurdiumivka, Ozarianivka și Zelenopillia) la sud de Bahmut, cu scopul de a întrerupe liniile de aprovizionare spre vest. Dar atacurile din nord, spre Soledar, s-au dovedit a fi infructuoase. Totodată, avansul rusesc a venit la un preț uluitor. Artileria ucraineană, cu foame de muniție în vară, dar acum alimentată de Occident, i-a lovit pe atacatorii ruși. Rochan Consulting, o firmă care monitorizează războiul, spune că terenul urban și utilizarea de către Ucraina a echipelor antitanc au descurajat Rusia să folosească tancuri în oraș, lăsând infanteria expusă periculos.

În 4 decembrie, Serhii Cerevatîi, un purtător de cuvânt al grupului de forțe militare din estul Ucrainei, a susținut că 50-100 de soldați ruși mor în fiecare zi în luptă, cu aproximativ același număr de răniți. Forțele ucrainene din zonă se confruntă cu condiții la fel de sumbre. Imaginile publicate de un soldat ucrainean arată tranșee pline cu noroi gros, până la glezne, și copaci defoliați de bombardamente, conferind bătăliei un iz de primul război mondial. Imaginile din dronă, cu Bahmut, arată un oraș ca după un bombardament nuclear, din care au mai rămas doar coji de clădiri.

În multe privințe, bătălia este un microcosmos al războiului și al politicii sale. Bahmut nu este un oraș strategic. Dacă Rusia l-ar cuceri, nu ar avea resursă umană pentru a rupe și alte linii de apărare, către vest. Dar președintele Rusiei, Vladimir Putin, este disperat după o primă victorie în aproape șase luni – ultima fiind cea de a Severodonețk, obținută la sfârșitul lunii iunie – și e bucuros să alimenteze cu bărbații mobilizați mașina de tocat carne. Evgheni Prigojin, șeful ambițios al Wagner, i-a promis lui Putin că forțele sale pot avea succes acolo unde armata regulată a eșuat. Capitalul personal și politic ale domnului Prigojin pot depinde de capacitatea sa de a livra.

Pe măsură ce se apropie iarna, cu teren mlăștinos și cu temperaturi sub zero din ce în ce mai frecvente, este probabil ca luptele să încetinească. În ultimele zile, contraatacurile ucrainene din jurul Bahmut au dispărut. „Observam un fel de ritm redus”, a remarcat, pe 3 decembrie, Avril Haines, directoarea comunității naționale de informații a Americii. În același timp, războiul aerian se încinge.

Pe 5 decembrie, Rusia a lansat un alt val de atacuri cu rachete asupra Kievului și a altor orașe. Ucraina a susținut că a doborât peste 60 din cele 70 de rachete abătute asupra sa, dar oficialii ucraineni spun că sunt profund îngrijorați de numărul mic care continuă să scape neatinse și lasă în genunchi infrastructura energetică a țării.

Totuși, războiul aerian nu mai este o chestiune unidirecțională. În aceeași zi cu barajul rusesc, Rusia a spus că Ucraina a folosit drone la joasă altitudine, din epoca sovietică, pentru a lovi două baze aeriene, la Riazan și Saratov, la peste 450 km (280 mile) peste graniță, ucigând trei persoane și avariind bombardiere cu rază lungă. Nu a fost o întâmplare. Pe 6 decembrie a avut loc o altă lovitură la baza aeriană Halino, de lângă Kursk, unde se află avioanele de luptă Su-30SM. În adâncime, Rusia nu mai fusese lovită de raiduri aeriene de la cel de-al doilea război mondial.