Bătaie pe vaccinul contra gripei, în plină explozie de cazuri de COVID-19

Răcirea vremii vine cu infecţii respiratorii care au simptome asemănătoare COVID-19. Iar medicii se tem de ce e mai rău dacă această boală se suprapune unei epidemii de gripă. Aşa că recomandă vaccinarea antigripală. Primele doze au ajuns în spitale pentru personalul din sistemul sanitar, iar la medicii de familie prea puţine. Cele din farmacii s-au epuizat imediat. Pentru cei mici vor ajunge 70 de mii de doze în ţară, săptămâna aceasta.

24 Septembrie 2020, 20:36 |
Bataie pe vaccinul impotriva gripei
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara: Ne este frică că suprapunerea între AH1 şi SARS-CoV-2 să ducă la o creştere a mortalităţii.

Andreas Vythoulkas, medic specialist Obstetrică-Ginecologie: În timpul sarcinii scade destul de mult imunitatea femeii. Prin vaccinare, pentru că trece de placentă într-un fel imunizăm şi copilul.

În plină explozie de cazuri de COVID, a explodat şi numărul celor care vor să se vaccineze împotriva gripei, dar slabe şanse să găsească vaccinul!

Ministerul Sănătăţii va distribui trei milioane de doze pentru cei mai expuşi, dublu faţă de anul trecut, dar în tranşe.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: Au fost 330 de mii de doze care au ajuns la DSP-uri. DSP-urile le-au dirijat către spitale şi către medici de familie.

Pentru Constanța au fost solicitate aproximativ 175 de mii de doze de vaccin antigripal. Însă, în prima tranșă, au ajuns 19.200 de doze.

Dacă în unele judeţe medicii de familie au primit câteva doze, în Capitală vaccinul gratuit a ajuns doar la spitale.

Medicii de familie au fost înştiinţaţi că primele doze vor fi pentru cei cu vârste între 3 şi 5 ani şi gravide. Iar copiii care nu au mai fost vaccinaţi antigripal vor face două doze la interval de o lună.

Daciana Toma, medic de familie, Bucureşti: Probabil ce vom primi în luna octombrie va fi destinat adulţilor. În Bucureşti nu s-a primit încă nicio doză.

Dozele din farmacii s-au vândut imediat.

Cristian Roth-Gross, farmacist: Am întocmit liste de așteptare pentru pacienții noștri. Din păcate, nu am primit cantitatea ca să acoperim lista făcută.

Iulian Trandafir, preşedinte, Asociaţia Distribuitorilor şi Retalierilor Farmaceutici: Noi am încercat să suplimentăm. Deocamdată, nu avem nimic confirmat. Există o speranţă, dar abia pentru luna decembrie.

În ultimul sezon rece, peste un milion şi jumătate de persoane din grupele la risc au fost imunizate cu vaccin de la Ministerul Sănătăţii. Şi am avut aproape două mii de cazuri de gripă confirmate în laborator. Iar 73 de pacienţi şi-au pierdut viaţa din cauza complicaţiilor gripei, de trei ori mai puţini faţă de sezonul anterior.

Anul acesta, specialiştii se aşteaptă să avem mai puţine îmbolnăviri, dacă oamenii vor purta masca de protecţie şi vor respecta regulile de igienă şi de distanţare socială.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 12°C
IASI 12°C 9°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 15°C 12°C
CRAIOVA 16°C 16°C
BRASOV 10°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI