Băsescu: Anularea vizitei preşedintelui Iohannis în Ucraina este o mare eroare politică

Traian Băsescu
Traian Băsescu
24 septembrie 2017, 12:24

„Anularea vizitei preşedintelui Iohannis în Ukraina şi respingerea vizitei la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului Ukrainei reprezintă o mare eroare politică, în condiţiile în care noua lege a educaţiei încă nu a fost promulgată. La limită, dar încă era timp pentru discuţii şi negocieri la nivelul celor doi şefi de stat, iar după discuţiile bilaterale, la declaraţia comună în faţa presei, preşedintele României trebuia să exprime acolo, la Kiev, punctul de vedere susţinut în discuţii şi concluziile la care s-a ajuns”, scrie Băsescu, duminică, pe Facebook.

El spune că putea fi un mare succes sau un mare eşec, dar românii din Ucraina ar fi ştiut că preşedintele României i-a apărat până la capăt.

„Din păcate, anulând vizita, am părăsit bosumflaţi  «câmpul de bătălie»înainte de a trage «ultimul cartuş». Eu l-aş fi tras, chiar dacă şansele de succes erau mici. Nimic nu este umilitor când aperi interesele românilor din afara frontierelor”, afirmă fostul preşedinte, care consideră că anularea vizitei ar fi fost justificată dacă preşedintele Ucrainei ar fi promulgat imediat noua lege a educaţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că, în urma adoptării noii legi a educaţiei din Ucraina, care restricţionează predarea în limba minorităţilor naţionale, şi-a anulat vizita pe care o avea programată în luna octombrie în această ţară, ceea ce i-a şi comunicat direct preşedintelui Poroşenko, pe care l-a întâlnit la Adunarea Generală a ONU. Iohannis a subliniat că amânarea unei vizite prezidenţiale este un semnal diplomatic ”extrem, extrem de dur”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite