Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Barurile şi restaurantele vor fi închise pe timpul nopţii în insulele greceşti, după creșterea numărului de infectări cu noul coronavirus

Grecia a decretat luni închiderea pe timpul nopţii a barurilor şi restaurantelor în unele dintre principalele sale destinaţii turistice, după înregistrarea a numeroase cazuri de infectări cu noul coronavirus, relatează AFP.

10 August 2020, 23:40 (actualizat 10 August 2020, 23:54) |
Barurile şi restaurantele, închise noaptea în insulele greceşti

O purtătoare de cuvânt a guvernului elen a anunţat, de asemenea, noi restricţii pentru călătorii din Balcani şi zborurile din mai multe ţări UE.

Zonele în care restaurantele şi barurile vor fi închise începând de la miezul nopţii până la 7 dimineaţa includ insulele turistice Mykonos, Santorini, Corfu, Rodos şi Creta, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului elen, Aristotelia Peloni, într-o alocuţiune televizată.

Aceste restricţii vor fi aplicate începând de marţi, 11 august, până pe 23 august, a spus ea.

În plus, pasagerii care debarcă din avioane venind din Belgia, Cehia, Olanda, Spania şi Suedia vor fi nevoiţi, începând din 17 august, să prezinte un test negativ pentru COVID-19 efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea lor, la fel ca şi călătorii care ajung în Grecia prin graniţele terestre.

Începând cu 16 august, un maximum de 750 de persoane vor avea voie să intre în Grecia venind din Albania, a adăugat ea.

Autorităţile sanitare greceşti au anunţat duminică 203 noi infectări cu COVID-19, cel mai mare număr zilnic de la începutul pandemiei.

În total, 212 persoane au murit din cauza coronavirusului în Grecia, potrivit cifrelor oficiale.

(sursa: Agerpres)

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 31°C
IASI 27°C 29°C
CLUJ 25°C 27°C
CONSTANTA 25°C 24°C
CRAIOVA 28°C 30°C
BRASOV 26°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI