Bărbatul suspectat că a împușcat mortal un tânăr din Brăila și complicele său au fost arestați preventiv

28 mai 2017, 15:46

ACTUALIZARE Telejurnal ora 19:00 Florin Pintea, zis şi Pekenia, şi Mădălin Pentelie au fost căutaţi de poliţiştii din Brăila timp de două zile.

Mădălin Pentelie a copilărit cu cel care a fost împuşcat, Cristian Brot. Erau vecini şi prieteni. Pe trăgaci a apăsat însă cel numit Pekenia. Au fugit după ce şi-au lăsat amicul însângerat. Au aflat apoi că tânărul este în stare gravă, iar apoi a murit.

Potrivit anchetatorilor, vineri cei trei s-au luat la ceartă pentru banii pe care îi aveau de împărţit. S-au ameninţat cu o macetă şi un pistol. Un Glock de 9 mm, arma crimei. Pistolul, deţinut ilegal, este foarte important pentru anchetatori.

Se pare că tinerii aveau şi legături cu clanuri interlope.

ACTUALIZARE 18:00 Cei doi bărbați suspectați că au împușcat mortal un tânăr din Brăila au fost arestați preventiv. Unul este cercetat pentru omor, iar celălalt pentru complicitate. Ei riscă până la 25 de ani de închisoare.

TELEJURNAL ora 14.00 Fugarii au fost prinşi într-o comună, la 60 de kilometri distanţă de oraşul Brăila. Acolo se ascunseseră de vineri seară, când au aflat că tânărul în care au tras e grav rănit. I-a dat de gol maşina pe care au abandonat-o pe un câmp din apropiere.

Un localnic a fost cel care le-a dat cele mai preţioase informaţii poliţiştilor. Le-a povestit că i-a văzut pe cei doi când săreau pe geamul unei case părăsite unde, cel mai probabil, stătuseră peste noapte. La scurt timp, toată comuna şi câmpurile din jur au fost împânzite de mascaţi.

De la casa părăsită, cei doi s-au refugiat într-o altă casă, din imediata vecinătate.

Când s-a lăsat întunericul, poliţiştii au pus mâna pe cei doi fugari. Erau ascunși în hornul casei.

Nu se ştie încă ce au avut de împărţit cu victima. Dar, potrivit unor surse apropiate anchetei, se pare că totul ar fi pornit de la bani. Cei trei sunt bănuiţi că se ocupau cu proxenetism, în străinătate.

Suspecţii sunt reţinuţi pentru 24 de ore şi vor afla astăzi dacă vor rămâne în arest preventiv, pentru următoarele 30 de zile. Sunt cercetaţi pentru omor calificat şi încălcarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiuni pentru care riscă ani grei de închisoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă