Medic amenințat cu moartea și șantajat după ce a luat bani cu camătă. Pentru 2500 de euro trebuia să plătească o dobândă de 1250 de euro pe săptămână

Un bărbat de 35 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi ameninţat şi şantajat un medic. Medicul ar fi împrumutat de la bărbatul cunoscut drept cămătar, suma de 2.500 de euro, în urmă cu 2 ani. Ulterior, medicul a fost bătut și forțat să îi restituie suma de 11.500 de euro, fiind vorba despre o dobândă de 1.250 de euro pe săptămână. Mai exact, i-ar cerut 5.000 de euro şi aproape 30 de mii de lei. Pentru că nu avea banii, cămătarii i-au avariat mașina și l-au amenințat cu moartea pe medic.

18 August 2022, 08:52 (actualizat 18 August 2022, 12:15) Știrile TVR |

Potrivit rechizitoriului,  în perioada aprilie 2020 - prezent, un bărbat, care i-ar fi dat persoanei vătămate, cu titlu de împrumut, 2.500 de euro, ar fi pretins și primit înapoi de la aceasta aproximativ 5.000 de euro și 29.500 de lei, reprezentând banii împrumutați și dobânzi.

Cel în cauză ar fi recurs la amenințări, pretinzând sume ce ar reprezenta alte dobânzi ale sumei împrumutate inițial.

De asemenea, din datele și probele administrate în cauză, de către polițiștii din cadrul Secției 4, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuitul l-ar fi instigat pe un bărbat, în vârstă de 33 de ani, să distrugă autovehiculul persoanei vătămate, reținându-se următoarea situație de fapt:

- la data de 29 mai a.c., ar fi provocat distrugeri unor elemente de caroserie aferente autoturismului persoanei vătămate, constând în aceea că ar fi scris cu un spray de culoare albă "DATOR!";

- la data de 7 iunie a.c., ar fi aruncat o substanță vâscoasă, de culoare galbenă, pe autoturismul persoanei vătămate, distrugând astfel mai multe elemente de caroserie.

Astfel, au fost puse în aplicare un mandat de percheziție domiliciliară și un mandat de aducere, cele două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor fiind conduse la audieri și reținute pentru 24 de ore.

Totodată, în cursul zilei de ieri, bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost prezentat în fața instanței, față de acesta fiind luată măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, iar față de bărbatul în vârstă de 33 de ani, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorulu 1 au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 6°C 4°C
CLUJ 4°C 4°C
CONSTANTA 8°C 7°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 4°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI