Bărbat mort de COVID-19. Rudelor sale nu le-a plăcut sicriul, au rupt sigiliul şi au schimbat capacul

Mort de COVID-19. Rudele i-au schimbat sicriul
Mort de COVID-19. Rudele i-au schimbat sicriul
1 iulie 2020, 13:35

O familie din Gura Humorului a vrut să îşi îngroape o rudă decedată la Spitalul Judeţean Suceava, doar că nu i-a plăcut nici sicriul şi nici că acesta era în saci.

Bărbatul a murit pe 28 iunie, avea cancer, dar şi COVID, astfel că familia l-a preluat într-un sicriu vidat.

„Rudele au rupt sigiliul, l-am îmbrăcat şi l-au depus acasă cu capac frigorific. (…) Inspectorii din cadrul DSP au identificat contacţii decedatului pe care i-au pus în izolare 14 zile sub supravegherea poliţiei. Soţia decedatului a fost amendată cu 10.000 de lei”, a declarat pentru MEDIAFAX Bianca Bighiu, purtător de cuvânt al DSP Suceava.

Potrivit unor surse din anchetă, familia ar fi vrut să îl înmormânteze miercuri, dar în urma verificărilor făcute de DSP şi de poliţişti a obligat familia să facă slujba marţi seară.

A fost deschis şi un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, anchetatorii urmând să stabilească cine a rupt sigiliu, iar inspectorii DSP fac în continuare verificări pentru a afla cine a participat la priveghi.

 

sursa

mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite