Bărbat de 43 de ani, reținut după ce ar fi făcut fotografii cu caracter sexual unei fete de 8 ani

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și procurorii DIICOT au reținut un bărbat de 43 de ani, acuzat de pornografie infantilă. Acesta ar fi făcut fotografii cu caracter sexual unei fete de 8 ani.

31 Iulie 2020, 13:48 (actualizat 31 Iulie 2020, 13:58) Știrile TVR |
Abuz sexual asupra minorilor. Arhivă

Potrivit unui comunicat al IGPR, polițiștii și procurorii au făcut, joi, două percheziții domiciliare în București, la locuințele unui bărbat bănuit de pornografie infantilă.

Oamenii legii au ridicat în urma perchezițiilor două telefoane, un laptop și un card micro SD.

Conform comunicatului, în 23 iulie, bărbatul de 43 de ani ar fi acostat o minoră de 8 ani, i-ar fi cerut sa îl însoțească pe un loc viran, unde i-ar fi făcut fotografii cu caracter sexual explicit.

Bărbatul ar fi deținut peste 50 de fișiere cu materiale pornografice foto și video cu minori și ar fi distribuit și către alte persoane, printre care și minori, astfel de materiale pornografice.

Bărbatul va fi prezentat vineri instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

 

sursa mediafax

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 31°C
IASI 31°C 29°C
CLUJ 25°C 23°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 27°C 27°C
BRASOV 27°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI