Barajele din toată ţara sunt deja verificate de autorități după pericolul de la Tăul Mare – Roșia Montană

4 octombrie 2022, 12:24

Vom inventaria încă o dată toate barajele de categoria C și D din România. Acestea sunt barajele de mică capacitate, de mică importanță, dar unele dintre ele pot avea pe plan local impact în cazul în care apar probleme tehnice„, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Am făcut o estimare a timpului în care putem să verificăm acest număr de 2.095 de baraje. (…) 318 sunt la ANAR (Administrația Națională Apele Române n.r.), celelalte sunt la autoritățile publice locale sau au proprietate incertă. La Roșia Montană, echipele lucrează în continuare, am ieri o inspecție din partea specialiștilor de la ABA Mureș (Administrația Bazinală n.r.), care au venit și au făcut o verificare, o scanare cu instalații performante, pentru a vedea în ce stare se află corpul barajului. În momentul de față nu există nicio agravare a situației„, a precizat Tanczos Barna.

România are așadar 2.095 de baraje de tipul celui de lângă Roșia Montană, construcții din pământ și piatră, ridicate exclusiv pentru stocarea apei. Sunt acumulări de apă folosite de ferme piscicole, dar și lacuri de agrement sau baraje pentru microhidrocentrale.

Inspectorii din județul Buzău au plecat deja pe teren. Au reuşit să facă verificări preliminare la 10 din cele 15 baraje din judeţ. Au fost şi probleme: în apropierea unor ferme piscicole, luciul apei era năpădit de stuf.

Alt baraj, altă problemă: lipsa mai multor documente şi autorizaţii.

Cele mai multe dintre barajele care trebuie verificate în judeţul Buzău sunt făcute înainte de 1989.

În comunele Ghergheasa și Bălăceanu, salba de 7 iazuri piscicole se întinde pe o suprafață de aproape 80 de hectare și sunt deservite de mai multe baraje din pământ. Zona pare abandonată.

În județul Brașov, sunt 20 de baraje care trebuie verificate. Unul dintre ele este la lacul de acumulare de pe Muntele Postăvaru, din care sunt alimentate instalațiile pentru zăpadă artificială.

Doar 10% dintre cele aproape 3 mii de baraje care trebuie verificate sunt în administrarea Apelor Române, restul țin de primării, iar o parte au proprietate incertă.

Un raport al specialiştilor trebuie făcut până pe 20 noiembrie, datele vor fi centralizate de CNSU, care va cere măsuri.

VEZI și Cota apei în lacul de acumulare Tăul Mare – Roșia Montană a scăzut cu 135 de cm

Potrivit unei hotărâri de luni a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, controalele urmăresc evaluarea stării de siguranță în exploatare, stabilirea gradului de uzură, funcționalitatea aparaturii de monitorizare, control și avertizare, precum și riscurile la care sunt expuse.

Autoritățile publice pot coopta specialiști care să facă parte din comisiile de control/verificare din cadrul altor instituții, organizații publice sau private ce dețin competență și atribuții în domeniu.

De asemenea, autoritățile publice vor întocmi un raport care va conține inclusiv recomandări pentru remedierea deficiențelor constatate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite