Bani pentru promovarea vinului. 1,5 milioane de euro de la stat și UE sunt disponibili pentru producătorii români

20 aprilie 2018, 09:29

Aproape 100 de mii de hectare de viță de vie sunt în România. În Moldova, Muntenia, Oltenia și Dobrogea găsim podgorii și crame cunoscute în întreaga Europa. Producătorii spun însă că nu pot concura cu marii producători internaționali.

Statul și spațiul comunitar european vin în ajutorul producătorilor români și le oferă bani pentru promovare în afara Uniunii Europene.

Potrivit unui proiect al Ministerului Agriculturii, 1.5 milioane de euro pot fi atrași de cei din sectorul viticol pentru promovare și participare la târguri și expoziții.

Piețele din afara Uniunii Europene au început să devină atractive pentru România.

Statele Unite și China se află în topul țărilor unde ajunge vinul românesc. Aproape 3 milioane de euro se întorc în țară în urma acestor tranzacții.

Fondurile pentru promovare sunt disponibile până la sfârșitul lunii octombrie, iar cei care vor să le acceseze trebuie să știe că au nevoie de 20% din suma pe care vor să o atragă. 80% din bani vor veni de la stat și de la Uniunea Europeană.

Sectorul viticol este cel care a atras cei mai mulți bani europeni pentru dezvoltare. Chiar dacă țările din vest produc cel mai mult vin, România se află pe un trend ascendent și ajuns să depășească producția a 3.3 milioane de hectolitri de vin în fiecare an.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Producție de vin. Vinuri românești

2023, un an bun pentru vinul românesc. Viticultorii preferă soiurile autohtone