Bani mai mulți pentru vacanțele parlamentarilor. Creșteri uriașe la sumele pentru cheltuieli și cazare

5 iulie 2017, 22:02

Legea salarizării unitare aproape a dublat indemnizaţiile parlamentarilor, iar odată cu ele cresc şi sumele forfetare pe care aceştia le primesc pentru birourile parlamentare, astfel că de la 1 iulie un deputat sau un senator încasează lunar peste 19.500 de lei pentru biroul parlamentar, preşedinţii celor două camere încasează peste 25.000 de lei, iar liderii grupurilor parlamentare au la dispoziţie o sumă de peste 21.750 de lei.

Parlamentarii au început deja să primească aceşti bani în plus la suma forfetară, dar şi un supliment de 2.000 de lei pentru cazare. Liderii coaliţiei anunţă însă că vor face modificările legislative necesare pentru a se reveni la vechiul cuantum.

Amatorism. Aşa cataloghează opoziţia întreaga situaţie.

Sumele forfetare sunt echivalentul unei indemnizaţii şi jumătate. Iar parlamentarii nu se vor grăbi să se întoarcă din vacanţă să modifice legea care le asigură aceste fonduri. Cum nu au făcut-o nici în cazul ordonanţei pentru salariile demnitarilor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite