Bani din fonduri europene pentru metroul de la Cluj. Proiectul a fost inclus în PNRR, iar primul tronson trebuie să fie gata până în 2026

4 iunie 2021, 10:23

310 milioane de euro ar urma să revină Clujului, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru realizarea a nouă stății de metrou până la finalul anului 2026.

Clujenii sunt sceptici că vor putea călători cu metroul peste cinci ani, dar spun că își doresc un astfel de proiect. În primă fază ar urma să se realizeze tronsonul Sfânta Maria – Europa Unită, care va conține 9 stății. Banii veniți de la PNRR vor merge pe lucrări la structurile de rezistență, la stății, interstații, tuneluri sau galerii. Activiștii avertizează că suma de la PNRR nu acoperă și lucrările de finisaj sau automatizare.

Autoritățîle își pun speranțe că metroul va decongestiona traficul din Cluj-Napoca. Recent, municipalitatea clujeană a arătat că metroul va avea 19 stății, investiția totală fiind de 1,5 miliarde de lei. Traseul va avea o lungime de 20,1 km, din Floreșți și până la ieșirea din Cluj-Napoca.

În Planul Național de Redresare și Reziliență se regăsesc și proiecte de lucrări la Autostrada A3, sectorul Nădășelu-Poartă Sălajului, dar și la spitalul de copii din Borhanci.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă