Bănescu: BOR îndeamnă la formarea unei opţiuni personale despre vaccinare, la adăpost de dezinformare. Reacția vine după ce un preot din Neamț a spus că celor vaccinați le vor apărea pe corp "solzi ca la pește"

Biserica Ortodoxă şi celelalte culte religioase din România sprijină actul de informare cu privire la vaccinare şi îndeamnă la formarea unei opţiuni personale la adăpost de dezinformare, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

08 Iunie 2021, 16:13 (actualizat 08 Iunie 2021, 19:16) |

Reacţia purtătorului de cuvânt al Patriarhiei survine unei ştiri în care era prezentată predica unui preot de la o mănăstire din Judeţul Neamţ, care afirma, printre altele, că "toţi cei care şi-au făcut vaccinul să se aştepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficienţă renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie".

"Biserica Ortodoxă şi celelalte culte religioase din România sprijină actul curat de informare cu privire la vaccinare (act care nu e o campanie a Bisericii, ci o reacţie a bunului-simţ) şi îndeamnă la formarea unei opţiuni personale la adăpost de dezinformare. Faptul ca există persoane, inclusiv clerici precum acest părinte stareţ, care, departe de lumea reală a informaţiei medicale, nu împărtăşesc această poziţie normală, raţională, poziţie care nu are şi nu poate avea nicio conotaţie religioasă sau teologică, spune multe despre gradul de adecvare la realitate al acestora", a spus Vasile Bănescu.

El consideră că impactul unor asemenea poziţii "este şi va rămâne minor în societate".

"Amestecarea apocaliptică a vaccinării cu credinţa şi teologia, confundarea aberantă a planurilor, punerea in opoziţie a credinţei cu raţiunea, a Tainelor Bisericii cu actele medicale, toate acestea şi multe alte confuzii alimentate şi preluate delirant de (pe) site-uri conspiraţioniste care dezinformează programat nu se intersectează niciodată cu realismul creştin şi cu atitudinea echilibrată a Bisericii. Cred că, din fericire, impactul lor este şi va rămâne minor în societate", a mai spus Vasile Bănescu.

Sursa: Agerpres

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 13°C
IASI 8°C 12°C
CLUJ 5°C 9°C
CONSTANTA 10°C 13°C
CRAIOVA 11°C 11°C
BRASOV 5°C 9°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI