Bebeluşul de 8 luni, strangulat sâmbătă de mama sa, a murit la Spitalul de Copii din Galaţi. Mama este acuzată acum de omor

12 mai 2019, 11:40

Procurorii vor face acum anchetă penală pentru infracţiunea de omor. Mama, principalul suspect, e internată în spital, după ce a încercat să se sinucidă. Oamenii legii trebuie să stabilească, în urma expertizei psihiatrice, dacă femeia în vârstă de 35 de ani, a avut discernământ în momentul în care a sugrumat copilul.

Sâmbătă la prânz, în timp ce soţul era în parc cu celălalt copil, în vârstă de 4 ani, femeia şi-a strâns de gât băieţelul. În momentul în care şi-a dat seama ce a făcut, a încercat să se sinucidă. Cei doi au fost găsiţi de bărbat care cerut imediat ajutor la 112.

La faţa locului a sosit un echipaj SMURD.

„Am găsit un copil de opt luni, în stop cardio-respirator, cianozat intens, cineva a spus că este posibil să fie de aproximativ o jumătate de oră, după manevrele de resuscitare am reuşit să obţinem puls. Mama avea venele tăiate, era şocată şi nu a putut să vorbească”, a declarat, sâmbătă, dr. Cătălin Ţimpău, medic UPU-SMURD Galaţi, citat de Agerpres.

Gest şocant al unei mame din Galaţi. Femeia a încercat să-şi ucidă copilul în vârstă de numai 8 luni

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite